Coronavirus - România: 30789 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Cât se vor mări PENSIILE din septembrie? Violeta Alexandru: ”Intenția noastră este să creștem, dar vom vedea impactul bugetar”

Tuesday, 02 June 2020, 22:54 Sursă: Realitatea.NET

„Intenția noastră asumată este de a crește pensiile, urmează să vedem situația încasărilor, impactul bugetar pe mai multe scenarii și să comunicăm în cel mai scurt timp posibil. Discuția trenează, lucrurile au fost într-o continuă evoluție în această perioadă în care s-au închis activități din cauza pandemiei. Nimeni nu avea cum să prevadă că se va ajunge la așa ceva. Lucrurile încep să-și revină, dar acum încă sunt în evoluție. Cert e că trebuie să tragem linie, să vedem care e situația", a declarat Violeta Alexandru.

Aceasta a precizat că, în opinia sa, raționalizarea ar trebui să fie făcută la alte capitole de cheltuieli publice, nu aici: „Noi suntem pentru creșterea pensiilor, ar trebui să facem o prioritate din acest lucru prin raport cu alte cheltuieli bugetare, care ar trebui raționalizate. Nu aici aș face o raționalizare, cât în alte cheltuilei din sistemul public”. 

Alexandru a mai afirmat că, la sfârșitul lunii iunie, se preconizează evaluarea făcută de ministrul Finanțelor, Florin Cîțu: „Așteptăm această evaluare a situației încasărilor la buget, pentru că, într-adevăr, se resimte nevoia unei comunicări fundamentate, pe cifre, pe date. Nu am încercat deloc să tragem de timp, e necesară această evaluare pentru a avea un răspuns ferm apropo de posibilitatea de a crește pensiile cu 40%”.

Pe de altă parte, premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că obiectivul Guvernului pe care îl conduce este să crească pensiile "în mod realist, pe baza realităţilor economice", apreciind că mărirea acestora cu 40% ar reprezenta "o nucă fierbinte, care a fost pregătită din timp de PSD".

"Urmărim să creştem pensiile. Obiectivul nostru este să creştem pensiile cu cât putem, în mod real. Lucrul ăsta nu pot să-l spun acum, cu cât putem în mod real. (...) O să-l constatăm după primele şase luni, în raportul semestrial pe care îl facem privind starea economiei, ţinând cont de prognoze. Şi prognozele nu numai din România, pentru că trebuie să ţinem cont şi de prognozele de evoluţie economică în Europa şi prognozele de evoluţie ale tuturor partenerilor. Pentru că degeaba măresc pensiile, dacă după aia nu pot să le plătesc. Cum să vă spun, putem face şi noi ca PSD, ne facem că mărim, dăm drumul la inflaţie, care erodează toată puterea de cumpărare în special pentru persoanele cu venituri mici şi raportăm că v-am mărit pe hârtie, dar, de fapt, când stai şi te uiţi ce poţi să cumperi cu banii respectivi, poţi să cumperi mai puţin decât cumpărai înainte de aşa-zisa creştere a pensiilor", a spus Ludovic Orban.


Citeste totul despre:


Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL