Coronavirus - România: 30789 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Ciolacu: Orban „,Pilduitorul” are tupeul să dea românilor sfaturi biblice: amenda... doar pentru popor

Monday, 29 June 2020, 16:33 Sursă: realitatea.net

 

Reacția lui Marcel Ciolacu pe Facebook vine după ce Ludovic Orban a invocat nerespectarea regulilor anti-coronavirus de către populație în ultimele două săptămâni, ceea ce a dus la creșterea numărului cazurilor de infectări.

„Orban <Pilduitorul> are tupeul să dea românilor sfaturi biblice: amenda e o formă de îndreptare, dar… doar pentru popor! <Sfinții petrecerilor> Rareș și Costel, dar și alți fruntași liberali, care au încălcat fără rușine toate regulile, nu se supun canoanelor procesului-verbal de contravenție. Pentru ei nu există lege, nu există bun-simț, nu există reguli!

Restul trebuie puși la colț, să sufere în continuare, să nu se poată trata în spitale, să plătească amenzi și să fie ținuți doar în frică și teroare.

Dumnezeu nu bate cu parul, domnule Orban! Din guvernarea dumneavoastră, mai lipsește invazia lăcustelor ca tabloul apocalipsei pe care ați provocat-o cu bună știință să fie complet!”, a scis Ciolacu în mesajul de pe rețeaua de soccializare.

Premierul Ludovic Orban a declarat luni că este îngrijorat că pe terase, pe plaje nu se mai respectă regulile de distanțare socială.

„Miercuri voi convoca toți miniștri și toate instituțiile care au atribuții de control pentru a face o analiză a planului de măsuri pentru a asigura respectarea regulilor. S-a văzut clar că în foarte multe locuri nu s-au respectat regulile și există un risc de transmitere a virusului crescut din cauza nerespectării acestor reguli”, a spus Ludovic Orban.

Reamintim că, la rândul său, Marcel Ciolacu nu a purtat mască în Parlament, în plenul Camerei Deputaților, la câteva zile de la ridicarea stării de urgență, când purtarea măștii în spații închise a fost impusă ca fiind obligatorie. Președintele Camerei Deputaților spunea, pe 19 mai, la o zi după ce a fost criticat pentru că nu s-a conformat regulilor că motivul este o deviație de sept, descoperită în urma leșinului de la sediul din Kiseleff al partidului. După câteva zile, pe 22 mai, liderul interimar al PSD apărea fotografiat alături de alți colegi din partid într-o vizită la filialele din Moldova. În fotografiile de grup postate pe Facebook de Marcel Ciolacu, nimeni nu purta mască și nu era respectată nici distanțarea socială sau numărul maxim al celro care pot ieși în grup.


Vezi mai multe


Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL