După primele șapte etape scurse din campionatul Superligii, un fotbalist de la Oțelul a acumulat cele mai bune date statistice. Este vorba despre italianul Juri Cisotti (31 ani), care a acumulat o medie de 7,6 ca note statistice și este urmat în acest top de Dan Nistor (Universitatea Cluj), cu 7,5. Foarte bine plasat este și Diego Zivulici, croatul din linia de mijloc a Oțelului, cu o medie de 7,3. Cisotti a fost desemnat cel mai bun fotbalist de pe teren, conform datelor statistice, la meciul cu Farul Constanța (0-0), dar a fost ales și superfotbalistul etapei inaugurale de către organizatorul competiției, după 3-2 la FC Botoșani pentru Oțelul (în care italianul a oferit două pase de gol și a fost creatorul fazei din care s-a marcat și primul gol). După primele șapte etape de campionat, în care Cisotti cu Oțelul a apucat să joace numai în șase (partida cu CFR Cluj a fost reprogramată), fotbalistul italian a strâns o medie statistică peste cea din sezonul anterior (când s-a clasat în primii 10 fotbaliști din campionat). În ediția precedentă de campionat, Cisotti a avut o medie de 7,4, după 37 de meciuri, în care a marcat nouă goluri și a oferit trei pase de gol. În actuala ediție, Cisotti şi-a trecut în cont un gol marcat, la victoria, 2-0, cu FCSB, plus cele două pase de gol din prima etapă.
Pompiliu Comșa