11 noiembrie – Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

Ministerul Apărării Naţionale organizează luni, 11 noiembrie, cu prilejul Zilei Veteranilor din Teatrele de Operaţii, ceremonii militare şi religioase. Ziua de 11 noiembrie are o dublă semnificație. Ea marchează intrarea în vigoare, în 1918, a armistiţiului în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial și se creau condițiile pentru realizarea Marii Unirii de la 1 Decembrie. Tot pe 11 noiembrie, dar în 2003, a căzut la datorie sublocotenentul post-mortem Iosif Silviu Fogarași, primul militar român decedat în teatrul de operații din Afganistan. Acesta a fost împuşcat, în urma unui atac asupra transportorului amfibiu blindat în care se afla, în timpul desfăşurării unei misiuni. Pentru faptele sale de arme, sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogaraşi a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, cu însemn de război. În memoria lui şi a camarazilor căzuţi în teatrele de operaţii, ziua de 11 noiembrie a fost declarată „Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii”, potrivit MApN. Între 1996 și 2002, România a pierdut 31 de militari în misiunile executate în teatrele de operații, iar alți peste 200 au fost răniți.

Pompiliu Comșa

Related posts

Stațiunea Mamaia, un nou premiu de excelență, o victorie strălucitoare la final de 2024

David Popovici, nominalizat la titlul european

COTIDIANUL THE TELEGRAPH A PUBLICAT UN ARTICOL IN CARE A MENTIONAT 17 LUCRURI FASCINANTE DESPRE ROMANIA: