A început Săptămâna Patimilor. Fiecare zi are o semnificație specială

Începând de luni, începe Săptămâna Patimilor, marcând cea mai strictă perioadă a Postului Mare și aducând aminte credincioșilor de ultimele zile din viața Mântuitorului, cu toată suferința implicată în acele zile.

Potrivit doxologia.ro, Săptămâna Mare este cea mai veche perioadă de post din istoria Bisericii și include Sâmbăta Mare. În fiecare zi din această săptămână, sunt celebrate Deniile în bisericile din întreaga țară. De altfel, Deniile se țin seara, spre deosebire de alte slujbe obișnuite, cuvântul „denie” provenind din slavonescul vdenie și însemnând priveghere sau slujbă nocturnă.

Fiecare zi din Săptămâna Patimilor are o semnificație specială:

  • Sfânta și Marea Luni – ne aduce în față icoana tânărului Iosif, care a fost vândut de frații săi în Egipt, anticipând astfel jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, care a fost vândut de Iuda.
  • Sfânta și Marea Marți – se face pomenirea Pildei celor zece fecioare, o pildă menită să ne țină trează datoria de a trăi permanent în Hristos.
  • Sfânta și Marea Miercuri – se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului, simbol al pocăinței adevărate și al îndreptării omului păcătos.
  • Sfânta și Marea Joi – este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viața Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, Cina cea de Taină, rugăciunea arhierească și începutul Pătimirilor, prin vinderea Domnului.
  • Sfânta și Marea Vineri – se prăznuiesc „Sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.
  • Sfânta și Marea Sâmbătă – prăznuim îngroparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea Sa la iad.

Related posts

Stațiunea Mamaia, un nou premiu de excelență, o victorie strălucitoare la final de 2024

David Popovici, nominalizat la titlul european

COTIDIANUL THE TELEGRAPH A PUBLICAT UN ARTICOL IN CARE A MENTIONAT 17 LUCRURI FASCINANTE DESPRE ROMANIA: