De duminică, 15 decembrie, odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor 2024-2025, o călătorie cu trenul costă mai mult, după ce biletele de tren s-au scumpit, în medie, cu 4,6%, potrivit Agerpres. În decembrie 2023, prețurile au crescut în medie cu aproape 9%, iar în iulie 2022, cu 20%, fiind vorba tot despre actualizări în funcție de rata anuală a inflației. Acum, scumpirea este în medie de aproape 5%, notează sursa citată. De exemplu, costul unei călătorii Galați – București Nord, la clasa a II-a, cu loc, este de 104 lei (cu InterCity) și 89,50 lei (cu InterRegio), operate de CFR Călători. Tot 89,50 lei este și costul unui bilet Galați – București Nord cu trenul operat de Transferoviar Călători. 97,50 lei costă un loc la trenul direct Galați – Brașov, iar 89,50 lei este tariful unui bilet pe ruta Galați – Iași (tren direct). Tariful pentru rezervare loc va fi de 6 lei la trenurile InterCity, indiferent de clasă, în timp ce la trenurile Regio şi InterRegio va costa în funcţie de distanţă, astfel: între 1-60 km – 1,5 lei, 61 – 120 km – 2,5 lei, 121 – 250 km – 4 lei, 251 – 500 km – 4,5 lei şi peste 500 km – 6 lei. Pentru distanţa 1 – 40 km, achiziţionarea tichetului de rezervare este opţională, indiferent de categoria şi subcategoria trenului.
Pompiliu Comșa