La Constanța, viitoarele mămici au, pe lângă varianta de a naște la Spitalul Județean, alte două spitale private, fiecare cu oferte și pachete de servicii medicale, unele cu plata în rate. Costurile diferă, însă, iar acestea ajung să aleagă în funcție de efortul financiar pe care îl pot face în momentul nașterii. Alegerea maternității unde urmează să nască o gravidă depinde, în primul rând, de costuri. În acest sens, la Constanța, femeile însărcinate pot alege între spitalul de stat și spitalele private de obstetrică – ginecologie. Deși serviciile de la stat sunt gratuite pentru toate gravidele, nu sunt puține cele care susțin că au “dat în stânga și-n dreapta”, încă de la internarea în spital. Șeful secției de obstetrică – ginecologie susține, însă, că toate femeile însărcinate care nasc în Spitalul Județean be-neficiază de servicii medicale gratuite. Pentru gravidele cu “dare de mână”, există cele două unități sanitare private de profil: Euromaterna și ISIS, spitale care oferă pachete speciale pentru naștere. La Euromaterna, de pildă, pachetul “Materna Plus” oferă servicii și asistență medicală de specialitate, atât pentru nou-născut (inclusiv gemeni), cât și pentru proaspăta mămică. Pentru acest pachet se achită un avans de 1.000 lei la naștere și 12 rate egale a câte 500 lei/lună, pachetul incluzând: nașterea pe cale naturală sau operație cezariană, trei zile de spitalizare și cinci consultații de neonatologie pentru primele 12 luni de la naștere. La ISIS, gravidele pot opta pentru “Pachetul Familial”, adică naștere pe cale vaginală, cezariană, naștere în apă cu rahianestezie inclusă. “Spitalul Privat ISIS oferă posibilitatea de achitare eșalonată a pachetului de naștere în valoare de 1.000 euro, fără implicarea vreunei instituții financiar-bancare, pe baza buletinului de identitate și a dovezii de asigurat. Noul sistem presupune achitarea sumei de 500 euro la externare, diferența urmând a fi plătită în cinci rate egale a câte 100 euro lunar”, susține reprezentantul spitalului, Andreea Hahui.
Pompiliu Comșa