Prima pagină » Actualitati » Actualitate » Cine este Ryan Wesley Routh, bărbatul care a vrut să îl asasineze pe Trump

Cine este Ryan Wesley Routh, bărbatul care a vrut să îl asasineze pe Trump

Suspectul în cea de-a doua tentativă de asasinat asupra lui Donald Trump este un bărbat din Florida în vârstă de 58 de ani, care se pare că a călătorit în Ucraina după invazia Rusiei şi a devenit un susţinător al trimiterii de arme şi chiar de soldaţi americani pentru a ajuta Kievul, relatează The Telegraph. Pe baza profilului său din social media, se pare că în urmă cu doi ani a călătorit în Ucraina în urma invaziei Rusiei şi i-a îndemnat pe americani să i se alăture acolo. De asemenea, el a îndemnat Congresul să trimită bani şi arme. Se presupune că Routh era înarmat cu un AK-47, avea o vestă de protecţie din plăci ceramice şi avea asupra sa două rucsacuri în timpul presupusei tentative de asasinat de duminică. Oficialii au declarat că Routh le-a aruncat şi a fugit cu o maşină, un Nissan. Un martor a reuşit să fotografieze numărul de înmatriculare al vehiculului, iar Routh a fost ulterior arestat la aproape 80 de kilometri de Trump International Golf Club.  Se pare că Routh a urmat cursurile Universităţii de Stat Agricole şi Tehnice din Carolina de Nord din Greensboro, dar s-a mutat în Hawaii undeva în jurul anului 2018. Presa americană a relatat că acesta figurează cu opt arestări pentru infracţiuni minore, iar maşina pe care ar fi folosit-o duminică era înregistrată pe numele unui membru al familiei, care ar locui în sudul Floridei.

Pe pagina sa de LinkedIn, Routh a scris: „Sunt cu siguranţă liber să mă mut în orice loc îndepărtat de pe planetă care ar putea avea cel mai mare impact pozitiv, sau chiar după colţ, creând ceva unic şi magic”.

Pompiliu Comșa