Prima pagină » Actualitati » Actualitate » Coldea și Dumbravă la un pas de penitenciar. STENOGRAME. Alexander Adamescu și Mihai Tufan.

Coldea și Dumbravă la un pas de penitenciar. STENOGRAME. Alexander Adamescu și Mihai Tufan.

Fostul șef al Serviciului Român de Informații (SRI), Florian Coldea, și fostul general SRI, s-au prezentat la Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru a fi audiați într-un dosar de trafic de influență și spălare de bani, potrivit surselor judiciare.  Primul care a ajuns la DNA a fost Dumitru Dumbravă, fost șef al Direcției Juridice a SRI și secretar general al instituției. Dumbravă a devenit cunoscut publicului în 2015 după ce a declarat că instanțele de judecată constituie un “câmp tactic” pentru SRI, atrăgând critici și controverse. La scurt timp după, a sosit și Florian Coldea, fostul prim-adjunct al SRI, care a declarat jurnaliștilor că va face declarații la ieșirea din sediul DNA.

Dosarul în care sunt implicați Coldea și Dumbravă include și alte nume sonore, vizând acuzații de trafic de influență și spălare de bani.

Ordonanța de inculpare din dosarul DNA care îi vizează pe foștii șefi din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă și avocatul Doru Trăilă arată că denunțătorul în dosar, omul de afaceri Cătălin Hideg, a purtat mai multe discuții cu Dumbravă și Trăilă despre modalități de a scăpa de pedeapsa cu executare în dosarul său de corupție. Stenogramele consultate arată că Dumitru Dumbravă i-a spus lui Hideg că echipa sa poate să reducă pedeapsa de patru ani de închisoare primită la fond, cu condiția să plătească suma integrală de 600.000 de euro plus TVA din contractul de asistență juridică.

Ordonanța procurorilor DNA mai arată că Dan Tocaci, intermediarul care a făcut legătura între omul de afaceri Cătălin Hideg și echipa Coldea-Dumbravă-Trăilă, i-a prezentat pe generalii SRI în rezervă Coldea și Dumbravă drept fondatorii „statului paralel”, persoane puternice, cu influență asupra magistraților.

 Stenograme din dosar:

Discuție între Dumitru Dumbravă și Cătălin Hideg după ce Hideg a fost condamnat pe fond de Tribunalul București la patru ani de închisoare cu executare:

„DUMITRU DUMBRAVĂ: Nu. Haideți să o luăm așa. Deci… una peste alta… judecătorul a fost absolut fair. Dacă era și prejudiciul acoperit, mergea spre minimum, care însemna 2 ani și 3 luni.

HIDEG CĂTĂLIN: Din păcate arabii ăia nu au fost serioși, s-au speriat, au cerut niște referințe la un avocat…

DUMITRU DUMBRAVĂ: Ă… da, în fine. Deci eu vă spun că e…

TOCACI DAN: …[neinteligibil]…

DUMITRU DUMBRAVĂ: Situația se poate schimba la Curtea de Apel…

HIDEG CĂTĂLIN: Și ăia au făcut o…

DUMITRU DUMBRAVĂ: Dar eu sunt într-o situație nasoală față de avocat, vizavi de plățile care trebuiau făcute și nu s-au făcut. E prima dată când mi se întâmplă așa ceva.

HIDEG CĂTĂLIN: Știu.

DUMITRU DUMBRAVĂ: Eu am încercat să-i spun: „Bă, omu’ e așa, nu știu cum.”. O să facem tot posibilul ă… și-o să gândim… de fapt am găsit deja. Aseară am avut o analiză fix pe speța dumneavoastră.

HIDEG CĂTĂLIN: Da.

DUMITRU DUMBRAVĂ: Și-am pus pe hârtie. Avem o rază, o speranță că să vă… se va… veți putea pleca să vă rezolvați problemele… unde…

HIDEG CĂTĂLIN: …[neinteligibil-vorbesc în același timp]… Ăsta e… ăsta da, e atât… Din păcate, din cauza asta… Eu i-am zis și lu’ DAN: „Bă DANE, m-am făcut de tot râsul. Dacă omul era pe…”.

DUMITRU DUMBRAVĂ: Dincolo de bani, acoperirea prejudiciului e foarte importantă, pentru că noi putem să dăm în jos… de unde e ăsta să mai dăm în jos. Dar trebuie neapărat plătit, acoperit prejudiciul.

HIDEG CĂTĂLIN: Să mai dăm în jos ce?

DUMITRU DUMBRAVĂ: Păi, de la ce s-a dat acuma… pedeapsa.

HIDEG CĂTĂLIN: Păi …[neinteligibil]… dăm ceva?

DUMITRU DUMBRAVĂ.: Nu prejudiciu’…

TOCACI DAN: Nu, mă, anii, anii, de la ani!

DUMITRU DUMBRAVĂ.: Ani!

HIDEG CĂTĂLIN: A!

DUMITRU DUMBRAVĂ: Adică putem să mergem jos cu voioșie …[neinteligibil]… Dar trebuie să se întâmple ceva din momentul ăsta… Ei, oricum, de la 10 ani așa cât visa madame… s-a dus către… mai… adică el putea să dea 2 ani și 3 luni pe fiecare faptă. A dat 3 ani, adică a adăugat…

HIDEG CĂTĂLIN: Da. N-a dat …[neinteligibil]… n-a dat …[neinteligibil]…

DUMITRU DUMBRAVĂ: Ca să nu fie…în ton…

HIDEG CĂTĂLIN: Dar de ce…

DUMITRU DUMBRAVĂ.:…partea de jos, partea de jos.

HIDEG CĂTĂLIN: Da. Nu. Cred că a făcut… Mai mult de atât nu știu dacă putea, adică…

DUMITRU DUMBRAVĂ: Dom’le! Bine, ăsta… ca să înțelegeti, deci ăsta i-a fost student lu’… DORU. Deci a fost unul dintre studenții lui buni, care chiar știe carte, știe meserie. A făcut un compromis absolut rezonabil. Adică repet e… dacă putea să meargă pe maxim, dacă voia să meargă pe maxim, putea să dea fără …[neinteligibil]… că nu dă. 10 ani putea să dea. 10 ani cu un spor și cu asta… ieșeau 12 ani, 12 ani, da.

HIDEG CĂTĂLIN: Am întâlnit o expresie acolo, la un moment dat a zis că…

DUMITRU DUMBRAVĂ: Haideți că a fost elegant.

HIDEG CĂTĂLIN: A zis că inteligența sau cel puțin școala nu ar fi permis oricui să facă asemenea…

DUMITRU DUMBRAVĂ: Vă admiră!(…)”.

Discuție între Dumitru Dumbravă și Cătălin Hideg:

„(…)DUMITRU DUMBRAVĂ: Acum eu vă mai spun o chestiune. Orice am putea să facem, să aranjăm acum, în perioada asta …[neinteligibil]… e sfârșit de epocă. Se va schimba, se vor schimba multe în administrație. Se vor schimba adică…credeți-mă! Două, trei luni de zile, mai strângeți din dinți. O să mai… se ducă la vale. După ce se stabilizează lucrurile pe administrație, după aia știm cu cine vorbești: ministru, secretar de stat. E altă treabă. Credeți-mă!

HIDEG CĂTĂLIN: Bun! Și atunci…

DUMITRU DUMBRAVĂ: În administrația locală… altfel… vorbim acuma… Deci eu vă spun că am văzut filmul. Vorbim acuma pe nișa asta, batem palma, facem, primim promisiuni că nu știu ce.

TOCACI DAN: Nu se face …[neinteligibil]…

DUMITRU DUMBRAVĂ: Și după ce se termină alegerile și se reface structura, osatura statului… trebuie să o luăm fix de la zero și avem un mare hanicap, pentru că venim: „A! Păi voi ați fost cu… ăialalții!”.

TOCACI DAN: Exact! (…)”

Discuție între Cătălin Hideg și intermediarul Dan Tocaci, care pretinde că Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au legături la nivel UE:

„(…) HIDEG CĂTĂLIN: …dat la unii care nu știu ce… Cică spunea omu’ acolo… A început să spu…

TOCACI DAN: Deci …[neinteligibil]… Ăsta este, cum să spun eu… Când vrei, când vrei, să nu te mai… E o chestie, când vrei: „Dă, mă, ce vrei că nu mă interesează. Dă ce vrei.”. Când… Ci… cine să-i facă ceva? Păi, el dacă te apucă să deschidă 2-3 vorbe că… cade România. Din două… dă două drumuri… două ă… dă 2-3 direcții, cade România, pe safety. M-ai înțeles?

HIDEG CĂTĂLIN:Hai noroc! Noroc! …[râde]…

TOCACI DAN: M-ai înțeles?

HIDEG CĂTĂLIN: Cine dracu’ să mai cadă, mă DANE? Nu vezi, că acum cad ei, mă DANE.

TOCACI DAN: Păi, nu cad ei. Păi, gândește-te ce conexiuni au. Au Uniunea Europeană… cu KOVESI, cu alea…

HIDEG CĂTĂLIN: Păi, mai au, mă DANE?

TOCACI DAN: KOVESI dacă face așa, se… se duce peste ea, ce crezi că… De ce crezi că… Au o putere fantastică. Da’ îi lasă în pace, îți spun eu.(….)”

„(…) HIDEG CĂTĂLIN: N-or mai avea putere, frate.

TOCACI DAN: N-are cum să nu aibă putere, mă. Îi are pe toți la mână.

HIDEG CĂTĂLIN: Nu-i mai ascultă nimeni.

TOCACI DAN: Nu e chiar așa. Nu e chiar așa.(…)”

Discuție dintre Cătălin Hideg, Dumitru Dumbravă și intermediarul Dan Tocaci după pronunțarea hotărârii de condamnare din data de 16.02.2024:

„(…) DUMITRU DUMBRAVĂ: Deci asta-i una cu acoperirea prejudiciului și doi, să rezolvați problema cu asta. Deci și FC-ul are o problemă cu asta…și…și…

HIDEG CĂTĂLIN: Păi, eu nu v-am spus că …[neinteligibil]…

T.D.V.: Păi și…[neinteligibil]…până la urmă?

HIDEG CĂTĂLIN: Eu am…

DUMITRU DUMBRAVĂ: Nu-mi reproșează mie că nu suntem în relația asta. Dar cumva mă simt eu nasol. Pentru că e prima dată când se întâmplă așa ceva. Lucrez din 2018 cu el și nu s-a mai întâmplat.

HIDEG CĂTĂLIN: Aici am vorbit la început v-am spus.

DUMITRU DUMBRAVĂ: Mda!

HIDEG CĂTĂLIN: Că eu nu pot aici. După aia întrebam. Mă duceam la țigani, mă împrumutam. Am zis… Ă… Zice:„Nu!”.

DUMITRU DUMBRAVĂ: …[neinteligibil, vorbește în același timp cu HIDEG CĂTĂLIN]… dar nu trebuia cumva să… adică din… de la prima nu trebuia să mai semnați cu el ceva, nu știu.

HIDEG CĂTĂLIN: Păi, i-am zis: „Uite…!” Eu i-am zis: „Dacă vrei, ți-i aduc aici!” El zice: „Nu! Pe factură.” „Păi n-am, omule, bani. De unde?”

DUMITRU DUMBRAVĂ: Nu, nu.. Nu se fac… niciodată așa ceva.

HIDEG CĂTĂLIN: Păi, vedeți!? Dar credeți-mă…

DUMITRU DUMBRAVĂ: Gândiți-vă că e într-un circuit. Păi vă spun că noi… Ați văzut ce… e colegul luat.

HIDEG CĂTĂLIN: Nu știu.

DUMITRU DUMBRAVĂ: Și eu sunt la rândul meu subiect pe multe… adică se uită lumea să vadă… m-ar… în piața publică m-ar spânzura, să vadă că am ceva cu cash, cu bani negri cu nu știu ce. Deci, eu nu… Încă o dată, îmi iau din banii mei apă, d-asta am și stabilit… Nici… Am plecat acum, am stat o săptămână în Emirate. Totul a fost pe card personal și pe banii mei. Nu vreau să vină ANAF-ul sau cine știe, trimis de nu știu cine, să mă întrebe: „Da’ hai, ce-ai făcut? Cum ai făcut?”

HIDEG CĂTĂLIN: Și în schimb eu… eu am fost foarte prompt și cinstit de la început cu problema asta. Deci cu toată lumea.

DUMITRU DUMBRAVĂ: Nu-i problemă, numai v-am spus.

HIDEG CĂTĂLIN: I-am spus și avocatului, lu’ DORU, lu ’domnul… că eu i-am spus: „Vezi că asta e problema mea, ajută-mă!” Octombrie, noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie.

DUMITRU DUMBRAVĂ: Însă…

HIDEG CĂTĂLIN: S-a întâmplat. Eu n-am reușit deloc-deloc. Și acuma am toate alea blocate, patru conturi. Am o proprietate, care deja am acuma client la ea, vrea să o cumpere, dar dacă nu îi semnez actele, că vrea… vreau să vând o casă, tot în ideea să-mi deblochez… că și firma are probleme. De abia am avut bani de salarii în 15…

DUMITRU DUMBRAVĂ: Vă cred, că…”.

Tot în contextul hotărârii de condamnare pronunțate de Tribunalul București, numitul Hideg Robertino – Cătălin a avut mai multe întâlniri cu avocatul Trăilă Doru – Florel.

„(…) DORU TRĂILĂ: Fiți atent! O încercăm să facem, să avem …[neinteligibil]… acuma Curtea de Apel clar ă… va decide. Sper să fie clarificat cât de repede posibil și să… să… să… Mie mi-a fost frică și eu i-am transmis ă… șefului, așa. Mie mi-a fost frică o perioadă și d-aia v-am tot bătut la cap, că dacă plecați în perioada aia nu mai veniți înapoi. Și atunci ă…

HIDEG CĂTĂLIN: Asta am mai vorbit, mi-ați mai zis despre…

DORU TRĂILĂ: Cred că v-am spus de vreo 4 ori.

HIDEG CĂTĂLIN: Dar eu v-am spus că nu aveam motive. În al doilea rând, uite, DAN a zis că merge cu mine.

DORU TRĂILĂ: Îhm!

HIDEG CĂTĂLIN: Adică DAN e prietenu’ lu’ BOGDAN care… Prin BOGDAN nu știu cum au ajuns ei acolo…

DORU TRĂILĂ: V-am spus teama… teama, pe care noi am văzut-o, asta a fost, pentru că, la mijloc de an…

HIDEG CĂTĂLIN: … discuții. Și… cumva și prietenu’ lui ă… a promis că suntem oameni sănătoși la cap.

DORU TRĂILĂ: Și vă întoarceți.

HIDEG CĂTĂLIN: Și ne întoarcem. …[râde]…

DORU TRĂILĂ: Eu în locul dumneavoastră aș face așa: mă duc, stau două-trei zile, îmi rezolv niște …[neinteligibil]…, vin înapoi. Două-trei zile. Plec din nou la ăia, știți?

HIDEG CĂTĂLIN: Păi, da, dar dacă pe mine nu m-au lăsat nici… 2 zile, da’ 3 zile.

DORU TRĂILĂ: Dumneavoastră dați mesaju’ că sunteți de încredere.

HIDEG CĂTĂLIN: Păi, și nu le-am…

DORU TRĂILĂ: Pentru că oamenilor le-a fost frică că plecați și că nu mai veniți înapoi.

HIDEG CĂTĂLIN: Nu există chestia asta pentru că…

DORU TRĂILĂ: Pentru că vă zic ce a fost.

HIDEG CĂTĂLIN: …pe mine acum nu mă apără nimeni, ca să știți. Deci, în condițiile…

DORU TRĂILĂ: Mie mi-a zis persoana respectivă, că eu i-am zis așa: „Fii atent! Dacă chiar face chestia asta și el pleacă și nu mai vine înapoi, există soluții să-l aducem fără probleme!”.

HIDEG CĂTĂLIN: Păi, vedeți. Eu nu sunt conștient că lu… lucrurile s-ar fi agravat mai tare.

DORU TRĂILĂ: Asta e, deci…”.

Procurorii relatează printre altele, că în cadrul discuțiilor cu martorul Hideg Robertino – Cătălin, numitul Tocaci Dan – Victor a susținut că influența lui Coldea Florian și a lui Dumbravă Dumitru în justiție este una reală, aceștia având în opinia sa „o putere fantastică”, fiindcă i-ar avea „pe toți la mână”, rostind numele procurorului-șef european Laura Codruța Kovesi:„

Cătălin Hideg: …dat la unii care nu știu ce… Cică spunea omu’ acolo… A început să spu…

Dan Tocaci: Deci …[neinteligibil]… Ăsta este, cum să spun eu… Când vrei, când vrei, să nu te mai… E o chestie, când vrei: „Dă, mă, ce vrei că nu mă interesează. Dă ce vrei.”. Când… Ci… cine să-i facă ceva? Păi, el dacă te apucă să deschidă 2-3 vorbe că… cade România. Din două… dă două drumuri… două ă… dă 2-3 direcții, cade România, pe safety. M-ai înțeles?

Cătălin Hideg: Hai noroc! Noroc! …[râde]…

Dan Tocaci: M-ai înțeles?

Cătălin Hideg: Cine dracu’ să mai cadă, mă DANE? Nu vezi, că acum cad ei, mă DANE.

Dan Tocaci: Păi, nu cad ei. Păi, gândește-te ce conexiuni au. Au Uniunea Europeană… cu KOVESI, cu alea…

Cătălin Hideg: Păi, mai au, mă DANE?

Dan Tocaci: KOVESI dacă face așa, se… se duce peste ea, ce crezi că… De ce crezi că… Au o putere fantastică. Da’ îi lasă în pace, îți spun eu.(….)” „(…)

Cătălin Hideg: N-or mai avea putere, frate.

Dan Tocaci: N-are cum să nu aibă putere, mă. Îi are pe toți la mână.

Cătălin Hideg: Nu-i mai ascultă nimeni.

Dan Tocaci: Nu e chiar așa. Nu e chiar așa.(…)”

Florian Coldea este acționar în două firme de consultanță, Strategic Sys SRL și Strategic Asset SRL, care au înregistrat profituri semnificative. În 2021, cele două societăți au avut un profit net de aproape 4,9 milioane de lei, conform datelor oficiale ale Ministerului de Finanțe. SC Strategic Sys SRL, înființată în 2020, a raportat în 2021 o cifră de afaceri de 4,48 milioane lei și un profit net de 4,31 milioane lei, cu doar doi angajați. Activitatea principală a firmei este “inginerie și consultanță tehnică”. Pe de altă parte, Strategic Assets SRL, de asemenea înființată în 2020, a înregistrat în doar trei luni de funcționare o cifră de afaceri de 594.064 lei și un profit net de 580.722 lei, având un singur angajat și fiind specializată în “agenții imobiliare”.

În ambele firme, Florian Coldea și Dumitru Cocoru, un alt general SRI în rezervă, dețin părți sociale egale. Cocoru a fost responsabil în SRI cu supravegherea interceptărilor. Conform documentelor din alt dosarul investigat de DNA, Coldea ar fi blocat contractele pentru spațiile comerciale duty free și food de la Aeroportul Otopeni pentru firma Millenium, asociată cu compania germană Heinemann. Motivul presupus ar fi fost legătura de consultanță a firmei lui Coldea cu compania franceză Lagardere Travel Retail, care era interesată de aceleași spații comerciale. Generalul în rezervă Dumitru Cocoru, asociat cu Coldea în firmele de consultanță, precum și reprezentanții companiei Lagardere Travel Retail, au negat acuzațiile, susținând că nu există niciun contract de consultanță între Lagardere și firmele foștilor generali SRI. De asemenea, Florian Coldea nu deține nicio calitate în dosarul privind duty free-urile de la Otopeni.

Anchetă a fost extinsă în dosarul generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, fiind cercetate fapte de corupție în legătură cu firme lui Bogdan Alexander Adamescu, fiul fostului acţionar majoritar al Astra Asigurări, Dan Adamescu, și a milionarului Mihai Tufan, potrivit informațiilor „Adevărul”.

Alexander Adamescu și Mihai Tufan, vizați în anchetă

Potrivit Ordonanței, la data de 15.05.2024, Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea altor infracțiuni de trafic de influență, fapte în legătură cu firmele controlate de către numiții Adamescu Bogdan Alexander și Tufan Emil Mihai.

Prin ordonanța nr. 52/1/P/2024 din data de 17.04.2024 s-a dispus începerea urmăririi penale „in rem” sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență prev. de art. 291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cumpărare de influență prev. de art. 292 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Prin ordonanța din data de 15.05.2024 s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cumpărare de influență prev. de art. 292 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, fapte în legătură cu firmele controlate de către numiții Adamescu Bogdan Alexander și Tufan Emil Mihai, iar ulterior pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor prev. de art. 49 alin. 1 lit. b din Legea 129/2019.

Ancheta DNA, asta daca va dusa la bun sfarsit, continuă să dezvăluie detalii complexe despre relațiile și influențele exercitate de foștii generali SRI în afaceri și contracte publice. Rămâne de văzut care vor fi concluziile acestei anchete și impactul asupra imaginii instituțiilor implicate.