Consiliul Local Constanța s-a întrunit în prima ședință ordinară, din acest mandat

Democratul Dede Perodin, decanul de vârstă, dar și unul dintre aleșii cu cele mai multe mandate, a fost votat în unanimitate pentru a conduce ședințele în următoarele trei luni. Cel mai importat proiect votat a fost cel referitor la constituirea comisiilor de specialitate. Consiliul Local Constanța are cinci comisii permanente: Buget – Finanțe, Urbanism, Servicii Publice, Învățământ – Sănătate – Sport și Juridic. Nominalizarea membrilor fiecarei comisii s-a făcut de fiecare grup de consilieri, ținând cont de opțiunea acestora, pregătirea lor profesională și domeniul în care își desfășoară activitatea. De exemplu, din comisia de Sănătate fac parte medici, din cea Juridică – avocați. Principalele atribuții ale comisiilor de specialitate sunt analizarea și întocmirea avizelor proiectelor de hotărâri ale Consiliului Local din domeniul lor de activitate. În mandatul 2024 – 2028, din Consiliul Local Constanța fac parte opt consilieri social democrați, șapte liberali, cinci de la AUR, patru de la USR câte un reprezentant al PMP și al Forței Dreptei și un independent. Componența comisiilor de specialitate Comsia nr. 1 – Buget, Finanțe: Costin Răsăuțeanu, Marius Tulică, Ionuț Rusu, Florin Cocargeanu, Ovidiu Cupșa

Comisia nr. 2 – Urbanism: Cornelia Roman, Dede Perodin, Stela Ioan, Cristian Omocea, Cosmin Hristu.

Comisia nr. 3 – Servicii Publice: Daniel Tudor, Ioana Claudia Dobre, Alexandru Marian Nazîru, Laurențiu Mironescu, Edward Nedelcu, Mihai Ochiuleț, Vasilica-Simona Croitoru.

Comisia nr. 4 – Învățământ – Sănătate – Sport: Irinela Nicolae, Nicolae Lascu, Marius-Dragoș Prăzaru, Oleg Danovski, Alexandru-Sorin Bădoiu.

Comisia nr. 5 – Juridică – Cornelia Cristina Roman, Cristian Mihăilescu, Adriana Arghirescu, Beazit Ali, Stela Ioan, Florin-Cătălin Iacob, Felicia-Nadina Ovanesian.

Pompiliu Comșa

Related posts

Stațiunea Mamaia, un nou premiu de excelență, o victorie strălucitoare la final de 2024

David Popovici, nominalizat la titlul european

COTIDIANUL THE TELEGRAPH A PUBLICAT UN ARTICOL IN CARE A MENTIONAT 17 LUCRURI FASCINANTE DESPRE ROMANIA: