De ce au plecat de acasă cei patru copii dispăruți la Constanța și căutați în toate stațiunile de pe litoral?

Cei patru copii din comuna Mereni, dați dispăruți de familie vineri, la trei zile după ce au plecat de acasă, au fost găsiți sâmbătă de polițiști, anunță IPJ Constanța. Poliția i-a căutat în toate stațiunile de pe litoral, iar pentru găsirea lor a fost emisă inclusiv o alertă „dispariție copil”.

UPDATE ora 21.10

Poliția Română a relatat pe Facebook povestea plecării celor patru copii de acasă, subliniind că „plecatul de acasă nu este o soluție”.

„Trei frați și vărul lor, niciunul mai mare de 12 ani, au plecat de acasă dintr-un sat din Constanța pentru a-și căuta rostul la oraș. Însă, orașul nu oferă întotdeauna siguranță sau protecție unor copii atât de vulnerabili. Ne bucurăm că i-au găsit, în doar câteva ore, colegii noștri. Deși erau plecați de patru zile de acasă, abia ieri ne-a fost anunțată dispariția lor. Mesajul RO-Alert și mobilizările impresionante din fiecare stațiune de pe litoral au condus la acest moment. Când știm că au îmbrățișat polițiștii care au ajuns primii la ei. Acum sunt în siguranță”, a transmis Poliția Română.

UPDATE ora 18.20

Copiii au fost găsiți în orașul Constanța, anunță polițiștii, care au precizat că au anunțat Protecția Copilului pentru a lua măsuri în interesul minorilor.

„În cursul zilei de astăzi, 27 iulie, polițiștii au continuat căutările pe raza întregului municipiu Constanța privind dispariția celor 4 minori, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani. În jurul orei 14.50, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție au identificat unul dintre copii pe bulevardul Aurel Vlaicu. Astfel, comanda Inspectoratului de Poliție Județean Constanța a dispus, de îndată, intensificarea căutărilor în zona în care minorul a fost găsit, fiind direcționate mai multe echipaje de poliție. La scurt timp, polițiștii i-au identificat și pe ceilalți 3 minori. Precizăm faptul că aceștia nu au fost victimele vreunei infracțiuni”, a transmis IPJ Constanța.

UPDATE ora 17.07

Cei patru copii dispăruți din județul Constanța – trei frați și un văr de-al lor, cu vârste între 7 și 12 ani – au fost găsiți, a anunțat sâmbătă IPJ Constanța, citat de News.ro. Minorii nu au fost victimele unor infracțiuni, precizează polițiștii, fără alte detalii.

Știrea inițială

„Se desfășoară în continuare căutări în toate stațiunile de pe litoral, dar și în localitățile din proximitatea adresei de domiciliu. Momentan, nu sunt alte date cu privirea la cei 4 minori”, au transmis, sâmbătă, reprezentanții IPJ Constanța.

Cei patru copii de 7, 9, 10 și 12 ani, trei frați și un văr de-al lor, au fost dați dispăruți vineri de către familie, însă au plecat de acasă pe data de 23 iulie. Polițiștii au transmis un mesaj de „alertă dispariție copil”. La data de 26 iulie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Techirghiol au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorilor Șaip Gelil, de 7 ani, Șaip Serdal, de 9 ani, Șaip Baran, de 10 ani și Memet Ezen, de 12 ani, toți din localitatea Mereni, relatează Ziua de Constanța.

Semnalmente

  • Șaip Gelil: 1,10 m înălțime, 20 de kilograme, ochi căprui, păr blond. La momentul plecării, purta tricou și pantaloni de culoare neagră.
  • Șaip Serdal: 1,30 m înălțime, ochi căprui, păr blond, față ovală.
  • Șaip Baran: 1,45 m înălțime, ochi căprui, păr blond, față ovală. La momentul plecării, era îmbrăcat cu un tricou albastru și pantaloni tip blue-jeans de culoare albastră.
  • Memet Ezen: 1,50 m înălțime, ochi căprui, păr șaten, față ovală. La momentul plecării, era îmbrăcat cu un bluzon negru cu imprimeuri și pantaloni gri.

Cetățenii care pot furniza orice informații în legătură cu aceste persoane sunt rugați să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611.364.

Related posts

Stațiunea Mamaia, un nou premiu de excelență, o victorie strălucitoare la final de 2024

David Popovici, nominalizat la titlul european

COTIDIANUL THE TELEGRAPH A PUBLICAT UN ARTICOL IN CARE A MENTIONAT 17 LUCRURI FASCINANTE DESPRE ROMANIA: