Un miliard de euro va costa proiectarea și execuția unui drum de mare viteză care să lege Autostrada “Moldovei” A7, aflată acum în construcție, de podul peste Dunăre de la Brăila, potrivit HotNews. Este primul mare proiect lansat de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), noua companie care treptat va prelua frâiele dezvoltării proiectelor majore de infrastructură rutieră. Drumul Expres Focșani – Brăila va avea o lungime de 73 de kilometri și va fi construit în trei ani și jumătate de la momentul semnării contractului. Proiectul are o particularitate: deși drumul este destul de lung, a fost scos la licitație într-un singur lot, care să fie realizat de același constructor. Asta, spre deosebire de licitațiile de autostrăzi de până acum din România, care presupuneau spargerea proiectelor în secțiuni mai mici, de obicei cu o lungime maximă de circa 30 de kilometri, în funcție de complexitate, explică Gabriel Budescu, directorul CNIR. La licitația pentru proiectarea și execuția DEx Focșani – Brăila, CNIR a introdus și o serie de criterii de atribuire inedite, cum ar fi punctarea în plus a firmelor ale căror oferte arată că vor angaja forță de muncă din zona respectivă, dar și cererea pentru “până la 5% material reciclat în straturile de fundație, să bage beton concasat sau reziduu de furnal de la Galați, pentru că pot utiliza astfel de materiale”.
Pompiliu Comșa