Dumitru Viorel Focșa, deputat de Constanța, despre situația politică din România: “Pacea și viitorul țării, sacrificate”

Deputatul constănțean Dumitru Viorel Focșa a lansat un mesaj vehement cu privire la actuala situație politică din România, marcând o critică dură la adresa ceea ce este “nomenclatura oligarhică ” ce controleaza țara. Într-o declarație intens emoțională, politicianul a deplâns anularea alegerilor prezidențiale, catalogând această decizie drept o încălcare gravă a libertăților constituționale.

Critică la adresa clasei politice

“Este clar că nomenclatura oligarhică a globaliştilor a pus mâna pe puterea de la București și trăim, iată, la 35 de ani după Revoluția poporului român, sechestrată de trădătorii României, cele mai sumbre momente ale națiunii din istoria modernă a țării.

Este clar că sistemul ne-a confiscat toate libertățile constituționale prin anularea dreptului la vot chiar de Ziua Constituției a țării. De ce? Fiindcă pot. Fiindcă noi le permitem.

Nu am fost și nu voi fi adeptul unor mișcări sociale violente, nu asta este soluția. Dumnezeu urăște vărsarea de sânge nevinovat, dar constat cu amărăciune cât de inert, adormit în lașitate a ajuns poporul român.

Sunt un simplu român care și-a iubit țara fiindcă așa am fost educat. Am crezut in valorile promovate de instituțiile europene până la momentul în care am observat că noi românii nu suntem parteneri egali în această Uniune, ci doar sursa de export a potențialului uman, genetic bine echipat cu inteligență creativă, muncitori, dedicați în ceea ce lucrăm.

Am crezut în valorile politicii europene până am observat cum asasinii economici trimiși de instituțiile financiare mondiale au distrus economia națională prin asanarea industriei și agriculturii românești, înrobind acest popor pașnic și credul prin trădătorii identificați de acei asasini economici, trădători care au fost puși în pozițiile de conducere ale țării.

La aproape 60 de ani ai mei, trăiți prin muncă cinstită, încercând după puterile mele sa fiu și bun familist dar și-un bun român, luptător pentru Dreptate și Adevăr, privesc uimit cum un popor înzestrat cu atâtea daruri de la Dumnezeu se lasă manipulat prin toate mijloacele posibile. Un popor care a ajuns să nu mai creadă posibil că mai sunt și români de bună credință pe această glie strămoșească păstrată prin dragostea lui Dumnezeu pentru noi, românii de azi, cu cel mai mare preț de sânge dacă ne comparăm cu vecinii noștri.

Cum să te îndoiești că Dumnezeu poate ridica un om plăcut Lui din popor pentru a salva neamul tău? Cum să te îndoiești, până la proba contrarie, că sunt români de ai tăi care-și iubesc neamul altfel decât masa inertă din popor, adusă la un grad de oboseală psihică și lehamite, mai poate concepe? Nu există un Mesia care va veni să scoată România din haos și sărăcie, dar Dumnezeu ne-a pus un față un moment în care noi ar fi trebuit să alegem între Bine și Rău, iar noi am ales să stăm muți și să tăcem atunci când chiar de Ziua Constituţiei României, cu atâta obrăznicie și dispreț, Sistemul care se află instalat la putere de către asasinii acestui neam, a decis să ne suprime UNICUL drept sfânt, Dreptul la VOT.

Stăm cu toții și privim pe rețelele de socializare sau la TV cum “aleșii lor” ne joacă țara la ruletă, fără ca să mișcăm un deget, fără a ne utiliza dreptul democratic de a protesta pașnic, acum când corifeii DICTATURII globaliste ne leagă de mâini și de picioare prin manipularea lor pe toate canalele social-media și TV.

Stăm și privim niște manipulatori ordinari care vin cu Șapca Păcii în studiourile lor, mințind poporul ca este de partea lui. Nimic mai fals. Pacea pe care românii au vrut să o aleagă în 8 decembrie, de Ziua Constituției, a fost nu numai pacea socială la noi în țară, dar mai ales pacea cu vecinii, pace care este sacrificată de către oligarhii puterii politice de la București, “puterea impotentă” care doar răspunde la comenzile asasinilor economici care sunt interesați de salvarea actualului sistem financiar mondial ajuns falit tocmai datorită menținerii acestei stări de fapt prin menținerea și crearea de noi zone de conflict spre a-și menține industria de armament în funcțiune. De aceea este nevoie de continuare războiului in Ucraina și ducerea poporului român direct în acest conflict cu Rusia.

Nu ați înțeles ce voia Calin Georgescu când vă vorbea de pace, ați crezut că este omul rușilor, mulți dintre voi, dar eu va spun, doar intervenția lui Dumnezeu ne va feri de război, așa că, pregătiți-vă să vă trimiteți copiii sa moară gratis pentru oligarhia globalistă.

Ce ar mai fi de comentat sau de spus când noi am ales să ne gândim cum ne pregătim bradul, de parcă Mântuitorul pentru asta s-a născut, sau să ne îndopăm cu cârnați și băutură, acum când națiunea română este pe mai departe amanetată globaliştilor care ne-au jucat la casele de pariuri.

Ascultați mai jos un scurt mesaj video și explicați-mi și mie de ce acest site nu mai este accesibil din România.

trendingview.com, accesați și voi și veți vedea singuri.

Chiar dacă aceste afirmații ar fi fantasmagorice, un lucru e clar. Pacea în România este pusă la mezat, iar viața românului nu va fi mai bună, ci chiar mai rea prin eliminarea unui candidat independent patriot.” a spus Focșa.

Un apel pentru trezirea națională

Deputatul a face un apel către români să se ridice împotriva “dictaturii” prin mijloace democratice și pașnice. El a criticat pasivitatea cetățenilor și a denunțat manipulările politice și mediatice, afirmând că națiunea este în pericol de a fi atrasă într-un conflict militar major.

Focșa a subliniat că anularea alegerilor prezidențiale, despre care spune că a fost orchestrată de puteri străine, adevarat, reprezintă un moment critic pentru democrația din România. “Dreptul la vot, unic și sfânt, a fost suprimat cu obrăznicie chiar de Ziua Constituției. Este un atac direct asupra suveranității noastre.”

Mesajul despre Călin Georgescu și pacea cu vecinii

Deputatul a făcut referire la fostul candidat prezidențial Călin Georgescu, sugerând că acesta a fost eliminat din cursa electorală pentru că reprezenta o amenințare pentru planurile globaliste. “Pacea despre care vorbea Georgescu nu era supunere față de Rusia, așa cum mulți au crezut, ci un apel pentru evitarea implicării României în conflicte care nu ne privesc.”

Focșa a avertizat că România riscă să fie implicată într-un conflict cu Rusia și a susținut că oligarhia globală utilizează industria de armament pentru a perpetua războaiele. “Pregătiți-vă să vă trimiteți copiii să moară gratis pentru interesele altora,” a spus el.

Concluzie: Un apel pentru acțiune

În încheiere, deputatul a lansat un apel emoționant către cetățeni să își regândească prioritățile și să acționeze pentru binele națiunii. “România este amanetată, iar noi, în loc să ne apărăm viitorul, suntem ocupați cu pregătirile de Crăciun. Trebuie să ne trezim înainte de a fi prea târziu.”

Focșa a indicat că platformele independente de informare ar fi blocate în România, îndemnând cetățenii să se informeze din surse alternative și să analizeze critic situația actuală.


Related posts

Stațiunea Mamaia, un nou premiu de excelență, o victorie strălucitoare la final de 2024

David Popovici, nominalizat la titlul european

COTIDIANUL THE TELEGRAPH A PUBLICAT UN ARTICOL IN CARE A MENTIONAT 17 LUCRURI FASCINANTE DESPRE ROMANIA: