Fără trenuri pe Cluj Napoca-Oradea până în 2026. Încep lucrările de modernizare

Cel puțin doi ani, începând cu luna ianuarie 2024, nu vor mai fi trenuri pe Cluj Napoca-Oradea, deoarece încep lucrările de dublare și electrificare a căii ferate. „În cadrul proiectului de <Electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor> se vor desfășura lucrări simultan pe toate cele patru loturi, respectiv: Lot 1 Cluj Napoca – Aghireș, Lot 2 Aghireș – Poieni, Lot 3 Poieni – Aleșd, Lot 4 Aleșd – Frontieră Ungaria. Estimăm închiderea totală a circulației feroviare pe intervalele Aghireș – Poieni (linie dublă) și Poieni – Aleșd (linie simplă), începând cu luna ianuarie 2024. Menționăm faptul că, începând cu 01.01.2024, când circulația trenurilor va fi închisă pe distanța Aghireș – Huedin (parte din Lot 2 Aghireș – Poieni), trenurile vor circula alternativ, pe câte un fir pe secțiunea Cluj Napoca – Aghireș, urmând ca pentru relația Aghireș – Huedin să fie puse la dispoziția călătorilor mijloace auto pentru transbordare.

În ceea ce privește circulația trenurilor de marfă, menționăm faptul că aceasta va fi retrasată pe rute alternative. Finalizarea lucrărilor de infrastructură feroviară pe toate cele patru loturi este estimată pentru anul 2026”, a răspuns Compania Națională de Căi Ferate CFR SA la o solicitare în acest sens a HotNews.

38 de trenuri pe Cluj Napoca-Oradea în fiecare zi Zilnic, pe Magistrala 300 între Cluj-Napoca și Oradea circulă 19 perechi de trenuri. Dintre acestea, 12 perechi de trenuri sunt operate de SNTFC CFR Călători, patru perechi de Interregional Călători și alte trei perechi de către Transferoviar Călători.

Cel mai rapid tren este IRN146 al CFR Călători, care străbate distanța de 152 km în două ore și 32 de minute. Cea mai lentă garnitură este tot a operatorului feroviar de stat, R 3075 – trei ore și 58 de minute.  Constructorii care vor moderniza tronsonul,

Modernizarea căii ferate este împărțită în patru loturi, după cum urmează:

Lotul 1: Cluj Napoca – Aghireș (30,41 km) a fost desemnată câștigătoare asocierea RAILWORKS (20.10.2022). Contract de 1.611.475.802,43 lei, fără TVA

Lotul 2: Aghireș – Poieni (36,53 km) a fost desemnată câștigătoare asocierea RAILWORKS (2.11.2022) Contract de 1.535.202.975,30 lei, fără TVA

Lotul 3: Poieni – Aleșd (52,74 km) a fost desemnată câștigătoare asocierea FCC CONSTRUCCION – GULERMAK – CCN lot 3 (20.10.2022). Contract de 2.117.167.899,08 lei, fără TVA.

Lotul 4: Aleșd – Frontieră (46,74 km) a fost desemnată câștigătoare asocierea WEBUILD SPA – IMPRESA PIZZAROTTI&C SPA – SALCEF SPA (20.10.2022). Contract de 2.416.850.365,99 lei, fără TVA.

Având în vedere modul în care s-au desfășurat până acum lucrările de modernizare a căii ferate din România, este greu de crezut că o lucrare atât de complexă va fi gata în doi ani. Dacă lucrările nu vor fi finalizate până în 2026, decontarea lor se va face de la bugetul de stat, pentru că PNRR nu permite fazarea proiectelor.

Pompiliu Comșa

Related posts

Stațiunea Mamaia, un nou premiu de excelență, o victorie strălucitoare la final de 2024

David Popovici, nominalizat la titlul european

COTIDIANUL THE TELEGRAPH A PUBLICAT UN ARTICOL IN CARE A MENTIONAT 17 LUCRURI FASCINANTE DESPRE ROMANIA: