Directorul Teatrului Național de Operă și Operetă “Nae Leonard”, Teodor Niță, ne confimă că Festivalul Internaţional “Leonard”, începe duminică, 27 octombrie 2024. Festivalul Internațional “Leonard” a ajuns la ediția a XX-a, o ediție aniversară. Totul se petrece în anul în care se împlinesc 100 de ani de la trecerea în neființă a marelui Giacomo Puccini. Deci va fi un festival aniversar Nae Leonard și Giacomo Puccini. Este o aniversare importantă în toată lumea muzicală. În România sunt zece teatre de operă. Marea surpriză din deschiderea festivalului este marca lui Paolo Bosisio el fiind și un istoric de artă și de teatru și fost director al școlii doctorale de arte din Milano, o personalitate culturală și un mare prieten al Galațiului. Spectacolul este, 80 la sută sau chiar mai mult, doar muzică, dar sunt câteva intervenții ale lui Puccini care își aduce aminte momentul în care a compus, de exemplu, ”Edgar”, o operă mai puțin cunoscută, sau „Le Villi” (operă-balet în două acte n.a.) Sunt câteva opere pucciniene mai puțin jucate, faţă de celebrele „Boema” sau „Madama Butterfly” sau „Tosca”. Își aduce aminte ce l-a influențat să scrie acea operă, cum a apărut ea. Viața lui Puccini este o viață absolut de film. Qnul acesta este în festival și un spectacol mai puțin classic în premieră, Cinestezia, pe 15 noiembrie, un spectacol cu muzică clasică de film interpretat în scenă de o pianistă și cu foarte mulți interpreți, cu viori. Să menționăm și spectacolul Vioara lui Enescu, un proiect absolut nou. Vorbim de Gabriel Croitoru, unul dintre cei mai importanti violoniști români, dar vor fi patru violoniști în acea zi la Galați. Și de data aceasta, Gabriel Croitoru va interpreta pe ambele viori ale lui Enescu sau la un moment dat un alt violonist va lua cealaltă vioară și vom auzi un cvartet de coarde pe două viori ale lui Enescu. Nu numai că vor veni critici, dar sunt chiar mai mulţi. Nu numai că vor veni, dar vor fi nume. Peter Quantrill va fi prezent. Face toate eforturile și va fi prezent. La „Un bel di vedrem” va fi prezent TVR Cultural, care îl va transmite apoi.
Pompiliu Comșa