Handbalul, sport național – a rămas doar o lozincă

Problemele din sport, așa cum ne asigură și exigentul nostru cititor, Eduard Nicușor Manea, sunt deja generalizate, în faza de metastază. Rezultatele diurne sunt urmare a măsurii luată pe picior, de înființare a diviziei de tineret de handbal, de pildă. De  aceea ne permitem să sugerăm câteva măsuri urgente pentru noul guvern ce se va forma din ianuarie

1. Înființarea Ministerului Sportului prin lege, care, alături de Ministerul Educației, trebuie să fie baza unei construcții sănătoase pentru următorii 20 de ani.;2. Legea sportului;3.Legea sponsorizării Ambele trebuie făcute de profesioniști, care cunosc, atât domeniile Educației și Sportului, dar și, atenție: tehnica legislativă. Cele mai importante sunt NORMELE DE APLICARE A LEGILOR SPORTULUI SI SPONSORIZĂRII. Aici, la normele de aplicare, specialiștii, dacă mai există, trebuie să aibă un rol covârșitor în elaborarea textelor de lege. Baza Sportului românesc, trebuie să fie în școală. Sportul juvenil există, în proporție covârșitor de mare, datorită părinților puținilor copii care mai vin să practice un sport. Când vom avea 800000 de elevi( din cei aproape 3 milioane de copii) care practică fotbalul, 300000 care practică handbalul și alți 1.8 milioane la celelalte ramuri de sport, cu siguranță o să avem șansa de a identifica și tineri cu reale calități care, dacă vor fi îndrumați corect, Vor deveni și Studenți (apropo de sportul universitar) și mai apoi jucători profesioniști de valoare. România joacă la toate echipele naționale, la toate sporturile, cu tineri pasionați de ceea ce fac și practică, dar care NU s-au lăsat de sport. Iar “Rezultatele ” se văd: lipsa bazei de selecție ne aruncă pe locurile 17-23, până nu vom mai reuși nici măcar să ne calificăm la Europene, Mondiale sau Olimpiadă. Ce este de făcut? Elevul trebuie să practice Obligatoriu o ramură sportivă pe toată perioada anului școlar. Federațiile, respectiv cluburile sportive care se ocupă cu performanța sportivă, trebuie să semneze parteneriate cu ASS – le( sunt înființate prin lege, din 2000!!!) și să efectueze selecția aplicând criteriile specifice fiecărei ramuri de sport. Facilități prin orice mijloace, a atragerii către sportul juvenil, către arbitraj, a cât mai multor sportivi foști de performanță, pentru că, aceștia au baza necesară( dar nu neapărat și suficientă) formată în 15-30 de ani de performanță, de a putea lucra cu acești copii care astăzi, suferă grav de lipsa profesorilor/antrenorilor de specialitate. În școlile din țările nordice, părinții care au practicat sport de performanță, sunt lăsați și cooptați în școală, pentru a lucra cu cele mai mici categorii de vârstă. Există o colaborare, școală-club-copil-parinți perfectă, ceea ce la noi, dacă visăm așa ceva, cădem din pat și facem buba la cap!

La handbal în Germania există 5 ligi, în fiecare comună sau sat, există sală de sport și echipe de handbal. Sunt milioane de practicanți ai acestui sport, iar selecția, pentru a ajunge la echipele de primă ligă și la loturile naționale, este cumplit de grea. Faceți o comparație cu România, unde avem în jur de 7500-8000 de jucători legitimați la toate nivelele. Factorii care pun frână la dezvoltarea sportului in Romania: Lipsa voinței politice; Orgoliile meschine ale unor oameni de sport; Societatea Civilă divizată pe această temă ca urmare a lipsei specialiștilor;Lipsa unei strategii naționale pentru educație fizică și sport in România.

Pompiliu Comșa

Related posts

Stațiunea Mamaia, un nou premiu de excelență, o victorie strălucitoare la final de 2024

David Popovici, nominalizat la titlul european

COTIDIANUL THE TELEGRAPH A PUBLICAT UN ARTICOL IN CARE A MENTIONAT 17 LUCRURI FASCINANTE DESPRE ROMANIA: