Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an începe vineri, la ora 00,00, și se va încheia pe data de 23 noiembrie, la ora 7,00, potrivit Știripesurse. Alegerile prezidențiale sunt programate, în acest an, pe 24 noiembrie – primul tur de scrutin și pe 8 decembrie – turul al doilea. Pe 24 noiembrie, românii vor putea alege viitorul președinte al României dintre cei 14 candidați înscriși în cursa electorală – 10 candidați propuși de partide politice și de către o organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale, precum și 4 independenți. Biroul Electoral Central a stabilit, pe 10 octombrie, prin tragere la sorți, ordinea în care candidații vor fi înscriși pe buletinul de vot la alegerile prezidențiale.
Aceasta este următoarea:
* poziția nr. 1 – Elena-Valerica Lasconi – Uniunea Salvați România;
* poziția nr. 2 – George-Nicolae Simion – Alianța pentru Unirea Românilor;
* poziția nr. 3 – Ion-Marcel Ciolacu – Partidul Social Democrat;
* poziția nr. 4 – Nicolae-Ionel Ciucă – Partidul Național Liberal;
* poziția nr. 5 – Hunor Kelemen – Uniunea Democrată Maghiară din România;
* poziția nr. 6 – Mircea-Dan Geoană – candidat independent;
* poziția nr. 7 – Ana Birchall – candidat independent;
* poziția nr. 8 – Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru – Partidul Alternativa pentru Demnitate Națională;
* poziția nr. 9 – Sebastian-Constantin Popescu – Partidul Noua Românie;
* poziția nr. 10 – Ludovic Orban – Forța Dreptei;
* poziția nr. 11 – Călin Georgescu – candidat independent;
* poziția nr. 12 – Cristian Diaconescu – candidat independent;
* poziția nr. 13 – Cristian-Vasile Terheș – Partidul Național Conservator Român;
* poziția nr. 14 – Silviu Predoiu – Partidul Liga Acțiunii Naționale.
Pentru derularea campaniei electorale, Biroul Electoral Central a stabilit o serie de măsuri.
Astfel, este interzisă acordarea sau formularea promisiunii de acordare a unor beneficii și recompense de orice fel pentru participarea la vot. Integritatea panourilor, afișelor electorale și a altor materiale de propagandă electorală amplasate în locuri autorizate este asigurată de primar, cu sprijinul poliției locale sau, în localitățile unde poliția locală nu este constituită, cu sprijinul efectivelor Ministerului Afacerilor Interne. La alegerile pentru președintele României din anul 2024, primarii asigură competitorilor electorali panouri electorale distincte de cele amplasate pentru asigurarea locurilor de afișaj electoral la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din acest an. Pe un panou electoral fiecare candidat poate aplica un singur afiș electoral.
Sunt interzise afișele electorale care combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat. Totodată, este interzisă utilizarea în scop electoral a vehiculelor inscripționate sau colantate cu sloganuri de campanie sau cu imagini ale candidaților, precum și cu alte referiri la competitorii electorali, utilizarea vehiculelor care difuzează materiale audio, în mers sau staționar, organizarea de spectacole, serbări, focuri de artificii, utilizarea de bannere, mesh-uri, corturi publicitare, pavilioane publicitare, panouri publicitare mobile, steaguri publicitare, calcane, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcționale, structuri de publicitate autoportante, mijloace de publicitate, panouri publicitare, proiecte publicitare speciale, publicitate luminoasă și oricare alte materiale electorale care nu sunt prevăzute la art. 36 alin. (2) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Este interzisă continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale. Prin continuarea propagandei electorale după data încheierii campaniei se înțelege: afișarea, lansarea sau distribuirea de materiale electorale de orice tip, precum și difuzarea de mesaje electorale în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice, private sau prin intermediul unor vehicule special amenajate, care se referă la alegerile pentru președintele României din anul 2024; sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze anumiți candidați la aceste alegeri. De asemenea, după încheierea campaniei electorale, menținerea conținutului cu caracter electoral referitor la alegerile pentru președintele României din anul 2024, ce a fost publicat pe durata campaniei electorale pe paginile de internet și pe platformele online de socializare și care nu face obiectul unei promovări plătite pentru afișarea respectivului conținut ulterior încheierii campaniei electorale, nu constituie acțiune de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei. După încheierea campaniei electorale la alegerile pentru președintele României din anul 2024, continuarea propagandei electorale care se referă exclusiv și neechivoc la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din acest an nu constituie continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei electorale la alegerile prezidențiale din anul 2024, după cum a precizat BEC. În perioada cuprinsă între momentul încheierii campaniei electorale și până la încheierea votării, organizatorii evenimentelor de orice gen și participanții la acestea nu pot derula acțiuni de propagandă electorală.
POMPILIU COMȘA