Într-o nouă postare pe blogul său, satiristul și dramaturgul american C.J. Hopkins, pornind de la recenta dezbatere dintre Trump și Biden, a făcut comentarii cu privire la soarta „democrației”, amintind despre spectacolul din 6 ianuarie 2021, denumit „asaltul asupra Capitoliului”, pus în scenă de către sistemul hegemonic globalist, descris prin termenul „GloboCap” (globalisto-capitaliști). Potrivit lui Hopkins, ni se pregătește un viitor distopic, în care vor exista doar două clase: „normalii” – sau cei reeducați în spiritul „Noului Normal”, adică al ideologiei și decretelor GloboCap – și „extremiștii”, care îndrăznesc să rămână liberi și neînregimentați. * Dacă Hitler și Lenin ar reveni în permisie din iad pe pământ, pentru o zi la București, ar afla că dorințele lor fierbinți de impunere cu forța a homosexualismului și lesbianismului – cât și de legalizare sovietică a „dreptului la avort” – sunt măsuri ale unei „drepte” care se vrea liberală și națională. Numai că, ce să te faci, cei doi bisexuali erau ambii de stânga: unul național-socialist iar altul bolșevic. Adică, de fapt, exact ce este USR-ul, cu înclinații oficiale spre marxism-leninism că spre nazism nu dă bine la CV. Așa și Lasconi, născută în aceeași zi ca Hitler, fiică de părinți penticostali și mamă de LGBT-istă, useristă reșapată care acum se vrea prezidentă, cu crucifix la gât băgat adânc între sânii trecuți – după cum bine a observat Ion Cristoiu – dar susținătoare „100%” a „căsătoriilor” homosexuale. Această struțo-cămilă redbullizată a noii securități vrea să ne convingă că extrema stângă pe care o reprezintă cu un oarecare abuzament ar reprezenta dreapta rrromânească. Brrr… Dați-mi voie să cred că până și cuplul de homosexuali sataniști Hitler și Lenin s-ar cruci – în felul lor, invers, desigur – dacă ar vedea o asemenea girafă câmpulungească. Te uiți la Lasconi și nu știi ce e: o dalmațiancă cu pete negre din belșug sau o maidaneză stropită cu var? * Un exemplu de “fake history” combinat cu programarea in masa.. O idee falsa pe care toti o cred adevarata.. amazoanele.. nu a existat o societate de femei luptatoare.. trebuie sa fi dus cu pluta sa crezi asta.. poti sa vezi un meci de fotbal dintre nationala feminina a americii si o echipa de baieti sub 14ani.. castigata de baieti 9-0.. Legenda a pornit de la obiceiul grecilor de a numi “femei” pe soldatii armatei adverse.. “nu va fie frica is doar niste femei”.. Ar trebui sa fi complet rupt de realitate sa crezi ca un grup de femei ar avea curaj sa lupte cu soldatii spartani.. nici macar un grup de barbati neantrenati nu au curaju decat daca nu au de ales. Una e amazoana, alta amazoaia. Una e femeie curata, cealaltă murdara fixzic și sufletește raut de tot. Una are sufletul alb, cealaltă negru Afro American. Tu vezi așa pentru că te gândești la amazoane în aceeași optică prin care vezi bărbații. Adică dacă luptătorii bărbați erau puternici și cunoșteau tehnici de luptă, niște femei cu fizicul mai fragil nu aveau nici o șansă. Corect, dacă ar fi asta paradigma. Dar s-ar putea să fie greșită. Cineva spune că această grupare de luptătoare au dezvoltat propria filozofie de luptă, unde încercau să pună în valoare capacitățile corpului femeisc. În loc de forță brută, o mai mare rapiditate, o mișcare elegantă. Am înțeles că acele femei aveau un stil care semăna cu gimnastica de azi, sau gimnastica ritmică. În plus de asta, aveau câte o sabie mică în fiecare mână. Practic, un bărbat luptător n-avea nici o șansă în fața unei astfel de femei … ea făcea un fel de balet … adversarii pe o rază de doi metri cădeau la pământ în 1-2 secunde, fără să apuce să folosească arma. Așa am înțeles, dar cine din noi poate ști. Cică această societate matriarhală a fost învinsă foarte greu de către armatele de bărbați, cu multe victime și cu mult sânge. Ceea ce vedem acum pe zona asta este că se promovează feminismul, care poate fi o încercare de revenire la matriarhat. Mi-a zis cineva că și Sfântul Voievod Ștefan aveau o grupare de luptători care lupta cu stânga și aveau câte o armă în fiecare mână. Am înțeles că acești lutăroi erau unul lângă altul și erau foarte greu de doborât în luptă om-la-om. Și Mihai Viteazul era stângaci. Mai apar luptători cu stânga în Cartea Cronicilor din Vechiul Testament, unde se povestesc faptele lor de vitejie (erau luptătorii cei mai de seamă din oastea lui David). În afară de forța fizică, rezistență, tehnicile de luptă, coeziune etc, cei care luptau cu stânga puneau probleme celor care luptau cu dreapta, din cauză că ei erau antrenați să întâmpine luptători tot cu dreapta. Poate aveau și săbiuțe în mână acele femei, dar cică aveau un fel de lame ațașate de coate, și câte o lamă la fiecare picior, care era atașată în prelungirea încălțămintei. Deci cică ea făcea un fel de balet care semăna cu gimnastica ritmică de azi, numai că această mișcare devenea letală din cauza acelor lame. Probabil că pentru un luptător bărbat, cu armură pe el și cu arme în mână, era foarte greu să contracareze un astfel de atac. Haha, logica simplutza si proprie intotdeauna linisteste mintea ! O femeie antrenata te bate de te asculta cu urechea, am cunoscut astfel de cazuri, era una mica si sprintzara care lovea cu pumnul dupa o traiectorie in arc de cerc, inainte de a-l infige in “tinta”. Amazoanele au existat, nu este folclor, toate legendele pornesc de la un adevar, chiar daca uneori mai sunt un pic romantate. Cele trei guriste ale blenoraneomarxismului cu gen fluid s-au urcat pe cai sau caii pe ele, nu se știe cu precizie nici azi dar se știa cu precizie ieri, ca sa marsaluiasaca stand așezat sauculcat pe situație si pe cei care sunt în prim planul situatiei, spre gloria politica. Una se vede la Cotroceni regina nopții deflo rate , in rate cu dobânda variata, sau variabila, ma Rog, alta la Academiei în bustul gol atarnata de o bara fixa, aparat la care a excelat din frageda prunciei în timp ce Alinuta Muștar consuma non stop mici mari și mici foarte mare cu si fara mustar ca să se simta împlinită profesional fizic și intelectual, mai ales fizic în regim de efort cardio de scurta durata dar de mare intensitate. Ca orice prompterista a știrilor de la ora 17,când englezii își beau ceaiul verde decarbonizat, mult distinsa și intinsa doamna se simte atinsa strategic in fiorul gândirii sale neomarxiste subabdomile de morbul demagogiei venit pe cale direct perpendiculara de la batistuta superparfumata dotat cu pista de aterizare pentru insectele pe care le-a votat ca hrana ecologica. Oaia Turcana, tunsa la P.G ca sa se evite supraincalzirea continua sa facă declarații de dragoste baciului, măgarului și berbecilor turmei ca sa-si dovedească atașamentul total la neomarxismul sexual. Alinuta care când e Alin când Nuța împarte dreptatea cu polonicul, legandu-se la ochi ca sa nu vadă, ci doar sa simta binefacerile funcție care ii satisface o funcție primita cadou de la natura și făcută cu generozitate cadou colegilor de partid și de stat în toate pozițiile puterii. Ca atare totul e bine când binele le gadila orgoliului si nu numai. Trei Doamne și toate trei? * Hitler NU ERA nici Bi nici Homosexual… * AL 6-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC. Monoplurile; averile tuturor crestinilor vor ajunge în curând sa depinda de aceste monopoluri. Aristocratia slabita va fi lipsita de bogatia funciara. Comertul, industria si speculatia ca mijloace francmasonice de îmbogatire fara munca. Luxul care înrobeste. Marirea salariului si scumpirea imediat ulterioara a obiectelor de prima necesitate. Anarhia întretinuta si betia generalizata. Întelesul secret al propagandei unor teorii economice naucitoare. În curând vom întemeia uriase monopoluri, care vor fi izvoare de bogatii colosale si de care vor depinde chiar si marile averi ale crestinilor într-o asa masura, încât vor fi înghitite de ele, cum se întâmpla cu creditul Statelor a doua zi dupa o prabusire politica. Domnii economisti care sunt de fata vor sti sa aplice si sa pretuiasca însemnatatea acestei combinatii. Trebuie sa marim prin toate mijloacele cu putinta însemnatatea Guvernului nostru Suprem, înfatisându-l ca pe ocrotitorul si rasplatitorul tuturor celor care i se supun de buna voie. Nobilimea crestinilor, în ceea ce priveste puterea ei politica, a disparut. Nu ne mai temem de ea; dar ca proprietara de bunuri teritoriale, ea ne poate dauna în masura în care izvoarele ei de câstig pot fi independente de noi. Trebuie deci, cu orice pret, sa-i luam din stapânire pamânturile. Cel mai bun mijloc pentru acest scop este de a mari impozitele pe proprietate funciara, pentru a îndatora prin aceasta pamântul. Aceste masuri inteligente vor tine proprietatea funciara într-o stare de supunere desavârsita. Aristocratia crestinilor, din tata în fiu, nestiind sa se multumeasca cu putin, va fi usor de ruinat. În acelasi timp trebuie sa ocrotim negotul si industria cu multa putere si mai ales sa promovam speculatia, al carei rol serveste de contra-greutate industriei. Fara speculatie industria ar înmulti capitalurile particulare, ar îmbunatati agricultura, eliberând pamânturile de datoriile create prin împrumuturile bancilor funciare. Trebuie ca industria sa rapeasca pamântului roadele muncii sale ca si ale capitalului si, prin speculatie, sa ne puna la dispozitie noua banii lumii întregi. Fiind astfel aruncati în rândurile proletarilor, toti crestinii se vor pleca înaintea noastra pentru a obtine cel putin dreptul de a trai modest. Pentru a nimici industria crestinilor vom mari speculatia, gustul luxului, al acelui lux inutil care înghite totul. Vom face sa se mareasca salariile, care totusi nu vor aduce nici un folos muncitorilor, deoarece vom face sa apara în acelasi timp si o scumpire a bunurilor de prima necesitate, datorita (vom spune noi) decaderii agriculturii si a crescatorilor de vite. Mai mult chiar, vom submina cu dibacie si în profunzime temeliile productiei, obisnuind pe muncitori cu anarhia si cu bauturile spirtoase, în vreme ce vom lua toate masurile cu putinta pentru a îndeparta de pe pamânturile si întreprinderile lor pe crestinii inteligenti. Pentru ca situatia sa nu fie vazuta prea devreme sub adevarata ei lumina, vom ascunde adevaratele noastre intentii sub masca pretinsei dorinte de a raspândi si face accesibil lumii marile principii economice pe care le învatam astazi. AL 7-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC Pentru ce trebuie de fapt sa fie sporite mereu armamentele. Fermentatii, discordii, dusmanii care exista în lumea întreaga. Constrângerea unei eventuale opozitii a “crestinilor” prin razboiul general. Presa ca mijloc important de influenta în masa si modul în care este influentata opinia publica. Tunurile americane, japoneze si chineze. Înmultirea înarmarilor si a personalului politienesc este o întregire necesara a planului ce l-am expus. În toate Statele trebuie ca, în afara de noi, sa nu se gaseasca decât masele de proletari, câtiva milionari devotati noua, politisti si soldati. În întreaga Europa, ca si pe celelalte continente, trebuie sa întretinem agitatia, suspiciunea, neîntelegerea si ura. Câstigul atunci ne este îndoit. Pe de o parte, prin aceasta tinem în frâu toate tarile, care vor sti ca noi putem, dupa bunul nostru plac, sa provocam dezordinea sau sa stabilim ordinea: toate aceste tari se vor obisnui astfel, la un moment dat, sa ne considere ca o sarcina trebuincioasa. Pe de alta parte, uneltirile noastre ascunse vor încurca toate corzile care vor fi întinse în cabinetele de Stat, si toate acestea se vor realiza de catre noi cu ajutorul politicii, al contractelor economice si al datoriilor financiare. Pentru a ne atinge în întregime scopul, va trebui sa dam dovada de o mare viclenie în cursul tratativelor si a negocierilor; dar în ceea ce se cheama “limba (atitudinea) oficiala” noi vom urmari o tactica opusa si vom parea a fi cinstiti si concilianti. În acest fel, popoarele si guvernele crestinilor, pe care le-am obisnuit sa nu priveasca decât acea fata a lucrurilor pe care le-o aratam noi, ne vor lua înca o data drept binefacatorii si mântuitorii neamului omenesc. La orice împotrivire, va trebui sa fim în stare sa-i facem pe vecini sa declare razboi tarii care ar îndrazni sa ne stea în cale; iar daca si acesti vecini s-ar gândi sa se întovaraseasca împotriva noastra va trebui sa-i înfrângem repede pe toti într-un razboi universal (mondial) al lumii întregi. Cea mai sigura cale a noastra spre succes în politica este secretul, tainuirea initiativelor: cuvântul diplomatului francmason nu trebuie sa se împotriveasca deloc cu faptele sale. Va trebui chiar sa silim guvernele crestine sa lucreze dupa planul nostru amplu alcatuit si care în curând va fi aproape de tel. La aceasta ne va ajuta opinia publica, aceasta opinie publica pe care “marea putere”, presa, a pus-o deja pe ascuns în mâinile noastre. Într-un cuvânt, pentru a rezuma sistemul nostru de constrângere eficienta a guvernelor crestine ale Europei, îi vom dovedi unuia dintre ele puterea noastra prin atentate, adica prin teroare; iar tuturor, daca cumva aproape toate se vor revolta împotriva noastra, le vom raspunde prin glasul tunurilor americane, chinezesti ori japoneze. * Democratia = voi puteti sa spuneti orice despre noi, prin urmare, noi putem sa facem orice vrem cu voi. Dictatura = voi nu puteti sa spuneti orice despre noi, prin urmare, noi putem sa facem orice vrem cu voi. Cum decurg azi lucrurile la scara mondială, este o fază intermediară, în mintea celor care au născocit acest joc (a se citi masacru social). Această “minte” globală trăiește în iluzia că drumul ales de ei, e unic. S-ar putea să nu vadă tufișul din care va sări iepurele. Pe lumea asta există o reacțiune, la orice acțiune. Lucru definit prin legile naturii, descoperite fără să primească accept din partea “tank”-urilor de gândire puturoasă si cu miros de mucegai. Cu banii, cei care azi se cred zmeii lumii, au impresia că schimba conștiințe. Totul se poate până la punctul de maxim. După, s-ar putea sa devină incontrolabilă aceasta intervenție. Om trăi ș-om vedea. Dacă nu noi, urmașii… (R-PRESS)