Prima pagină » Actualitati » Actualitate » Jenică Ioniță: De la aventurierul business-urilor dubioase la condamnat în China împreună cu Alina Apostol și un cetățean chinez

Jenică Ioniță: De la aventurierul business-urilor dubioase la condamnat în China împreună cu Alina Apostol și un cetățean chinez

de E -

Jenică Ioniță, un nume rar rostit în public, dar bine cunoscut în cercurile controversate de afaceri din România, este un personaj cu o poveste complicată. Născut acum 51 de ani în comuna Pechea din județul Galați, localitate lovită crunt de inundații în trecut, Ioniță a ajuns în preajma unor afaceriști influenți, inclusiv a oligarhului rus Oleg Deripaska și a nepotului fostului președinte al României, Dragoș Băsescu.

Drumul său ascendent în lumea afacerilor l-a propulsat lângă figuri de renume, dar fiecare afacere în care s-a implicat pare să fi avut ceva mai mult decât s-a văzut la suprafață. Implicat în afaceri dubioase și parteneriate ce-l apropiau de personaje din sfera politică și economică, Ioniță a fost în cele din urmă condamnat pentru activități ilegale, în dosare precum cel al nepotului lui Traian Băsescu și într-un caz controversat de fraudă în China, unde ispășește în prezent o pedeapsă de 14 ani de închisoare.

Prima Țeapă – Afacerea Rulmentul Brașov

În 2008, numele lui Ioniță apare pentru prima dată în presa românească după ce, prin intermediul firmei Resort Tampa SRL, achiziționează fosta fabrică Rulmentul Brașov de la AVAS. Ioniță a promis o investiție de 800 de milioane de euro pentru un ansamblu de lux, dar afacerea a intrat rapid în colaps. În loc să își respecte angajamentele financiare, Jenică Ioniță „a dispărut”, iar promisiunile au rămas doar pe hârtie, constituind astfel primul eșec notabil al lui.

Apropierea de Oligarhul Rus Oleg Deripaska

Jenică Ioniță, unul dintre cele mai controversate personaje ale României de după 2000, a reușit să intre în cercurile puternice ale oligarhilor ruși, în special prin conexiunea cu Oleg Deripaska, și să își extindă influența alături de afaceriști români cunoscuți pentru relații și asocieri problematice. În 2010, Ioniță a devenit reprezentantul lui Deripaska în România, fiind numit în fruntea Transstroy Engineering Corporation SA, o firmă sub controlul Basic Element, conglomeratul oligarhului rus, implicat în construcții de infrastructură și considerat un pilon strategic al influenței economice rusești. Sub umbrela Basic Element, Transstroy a realizat proiecte majore de infrastructură și a cultivat o relație apropiată cu Kremlinul, derulând, de-a lungul timpului, mii de kilometri de autostrăzi și linii feroviare în Europa de Est.

În România, Transstroy Engineering Corporation SA și-a consolidat prezența prin intermediul lui Albert Evdokimovsky, un fost locotenent-colonel rus și asociat de încredere al lui Deripaska, care a fondat și administrat firme de infrastructură în București. Însă Ioniță nu s-a limitat la colaborarea cu oligarhii ruși; el și Dragoș Neculai, un alt om de afaceri local, și-au extins rețeaua de afaceri cu parteneri din Spania și Rusia. Prin intermediul companiei East European Consortium SRL, Ioniță și Neculai au atras asociați internaționali, menținându-și totodată conexiuni cu figuri controversate precum Grigore Andrei Cristian Geamănu.

Geamănu, cunoscut și el pentru legăturile sale politice, a colaborat în trecut cu Mircea Băsescu, fratele fostului președinte Traian Băsescu, în cadrul firmei de armament Defense, Security and Intelligence Co – Desintco SRL. Împreună cu alți parteneri din sectorul de securitate și apărare, printre care și fiica fostului șef Romarm, Maria Cristina Cazacu, Geamănu și Ioniță au avut acces la mai multe contracte de stat. În plus, Geamănu a fost implicat într-o încercare de intermediere pentru cumpărarea de terenuri din România de către NIS Petrol, firma sârbească afiliată Gazprom, demonstrând rolul său în proiectele de extindere a influenței economice ruse în România.

Legăturile cu Familia Băsescu

În următorii ani, Ioniță își croiește drum în cercurile apropiate ale fostului președinte Traian Băsescu. În 2016, este condamnat la închisoare cu suspendare pentru complicitate la trafic de influență, într-un caz în care Dragoș Băsescu a fost acuzat că ar fi cerut bani unui om de afaceri pentru a-i rezolva problemele cu justiția.

Dragoș Băsescu este fiul lui Mircea, fratele mai mic al lui Traian Băsescu. El a absolvit ASE-ul, în 2005, apoi a  lucrat ca asistent de audit la Deloitte, consultant la Synergizer, după care şi-a deschis un centru de consultanţă numit Centriq Management Consulting. Din 2010, nepotul lui Traian Băsescu a fost numit manager de investiţii la KPMG România.

Condamnarea lui Ioniță a venit din dosarul lui Dragoș Băsescu, nepotul fostului președinte, care a pretins o sumă imensă de bani sub pretextul că poate să-l scape pe un om de afaceri de un dosar de la DIICOT. Jenică Ioniță a recunoscut că el a fost unul dintre cei care a intermediat legătura dintre nepotul președintelui și omul de afaceri. Adică a turnat tot. Contactat telefonic, Mircea Băsescu, tatăl lui Dragoș și fratele fostului președinte, a spus că nu îl cunoaște prea bine pe Jenică Ioniță și că nu știe ce face el acum. „M-am întâlnit o singură dată cu el, cu mulți ani în urmă, când mi-a propus o afacere cu niște ruși. Am refuzat și de atunci nu mai știu nimic de el. Este un turnător ordinar”, a declarat Mircea Băsescu pentru Liberatatea

Arestat în China și Condamnat la 14 Ani

În 2017, sub supraveghere în urma condamnării din dosarul lui Dragoș Băsescu, Ioniță își încearcă norocul în China, dar sfârșește arestat pentru o fraudă de 217.000 de dolari, comisă împreună cu Alina Apostol și cu chinezul Lin Zhiwei, a fost arestat, la data de 20 decembrie 2017, de autoritățile chineze pentru că ar fi fraudat firma Global Exchange Consulting (Shanghai) Co Ltd cu carduri bancare false. Valoarea escrocheriei a fost de 217.000 de dolari, iar cei trei au fost condamnați la închisoare.

Jenică Ioniță a primit 14 ani de închisoare în urma deciziei Curții Shishi, provincia Fujian din 2020, pedeapsă pe care o ispășește într-o groaznică închisoare din Putian, provincia Fujian.

Jenică Ioniță s-a cunoscut cu chinezul Lin Zhiwei în Marea Britanie, unde amândoi aveau afaceri. Zhiwei deținea o firmă de managementul informației, iar Jenică era director la o firmă de construcții. În China, cei doi pregăteau să deschidă o afacere care nu s-a mai realizat. Alina Irina Apostol, despre situația căreia Libertatea a mai scris, este translator de spaniolă și deține o firmă de traduceri care are sediul social la aceeași adresă cu două dintre firmele lui Jenică Ioniță: Central Sun Energy SRL și Petrol Sun Energy SRL.

În aceste firme, Jenică este asociat cu rușii Andrey Krupnov, Alikhan Musaev și Evghenii Iaichnikov și derulează afaceri în domeniul petrolului și imobiliarelor în Rusia și în Spania.

„Din câte am înțeles, ea a fost dusă în China de Jenică Ioniță. Eu am militat pentru aducerea ei în țară pentru că m-am gândit că situația ei sensibilizează mai mult. Și el ar fi venit la pachet cu ea”, spune Marius Balo, profesorul care a trecut prin închisorile chinezești și principal militant al aducerii acasă a Alinei Apostol.

Soția sa, Mioara Ioniță, a oferit detalii alarmante despre condițiile în care acesta își ispășește pedeapsa de 14 ani în închisoarea din China. Din spusele ei, Ioniță se confruntă cu restricții severe, având contul blocat, fără acces la resursele necesare pentru a-și satisface nevoile de bază, precum apă, și cu un timp de comunicare limitat cu familia.

Mioara Ioniță a subliniat că, deși a încercat să atragă atenția asupra situației soțului său, aceasta pare să nu fie la fel de mediatizată ca alte cazuri, cum ar fi cel al Alinei Apostol. Ea a exprimat îngrijorarea că tăcerea generală în jurul cazului lui Ioniță reflectă o lipsă de responsabilitate din partea autorităților române, menționând că nu a primit ajutor din partea ambasadei române. Răspunsul pe care l-a primit a fost să se adreseze Ministerului de Justiție din România

Cu toate eforturile familiei și presiunile unor organizații civice din România, el rămâne închis într-o închisoare chineză cunoscută pentru condițiile dure și lipsa de transparență a autorităților.