78 de mii de turiști pe litoral în anul 1956 și 1,3 milioane în ”prezent” adică în anul 1985. Se spune că erau aprox 120 de mii de locuri de cazare și cu să zicem 10 serii de zece zile înseamnă ocupare 100% tot sezonul ceea ce este foarte probabil. Nu știu prețurile de atunci la hotel că eu mergeam mereu cu cortul dar un sejur de ”lună de miere” la Olimp prin 1986-1987 a costat 10 mii de lei, 2 persoane și poate cu ceva figure.
Litoralul românesc de pe vremuri evocă o perioadă plină de nostalgie, când stațiunile de la malul Mării Negre erau destinații de top atât pentru români, cât și pentru turiștii din alte țări socialiste. Era o vreme când litoralul însemna mai mult decât plajă și soare – era un adevărat simbol al vacanței de vară, plin de viață, cu o atmosferă unică, marcată de ritmuri de muzică, hoteluri cu arhitectură specifică perioadei și tarabe pline de suveniruri.
În anii ’60 și ’70, stațiunile de pe litoral erau la apogeu. Mamaia, Eforie Nord, Neptun, Jupiter, și Costinești erau locurile unde se întâlneau tinerii, familiile, și chiar personalitățile culturale ale vremii. Mamaia, supranumită “Perla Litoralului”, era considerată una dintre cele mai elegante stațiuni, cu hoteluri moderne pentru acea perioadă, restaurante luxoase și discoteci renumite. Cazinoul din Mamaia era un alt punct de atracție, locul unde turiștii își încercau norocul și se distrau în serile de vară.
Costinești, pe de altă parte, era cunoscută drept “stațiunea tineretului”, unde muzica rock și festivalurile erau la ordinea zilei. Renumitul Obelisc și epava din largul mării sunt simboluri care amintesc și astăzi de acele vremuri. Tinerii veneau cu corturi și se bucurau de libertatea verii, departe de ochii vigilenți ai autorităților.
Plajele erau pline de viață, cu vânzători ambulanți care ofereau clasicii covrigi calzi, porumb fiert sau vată de zahăr. Copiii alergau printre șezlonguri, construind castele de nisip, iar părinții se relaxau sub umbrele colorate, în timp ce ascultau muzică la radiouri portabile.
În această perioadă, litoralul românesc era și un important punct de întâlnire pentru oameni din diverse colțuri ale lumii socialiste. Se organizau excursii pentru turiști din țările din Blocul Estic, iar restaurantele și hotelurile erau pline de vizitatori germani, polonezi, cehi și nu numai. Stațiuni precum Neptun și Olimp erau preferate de elitele politice și culturale, unde liniștea și intimitatea erau prețuite.
Cu toate că anii ’80 au adus o scădere a calității serviciilor și o degradare treptată a infrastructurii, litoralul a rămas o destinație populară. Nostalgia acelor vremuri persistă și astăzi, fiind evocată de cei care își amintesc cu drag de vacanțele petrecute pe plajele românești, de atmosfera inconfundabilă și de amintirile care au rămas vii în sufletele lor.
Astăzi, litoralul de pe vremuri este evocat ca un simbol al unei epoci trecute, dar încă prețuite, un timp când marea și soarele adunau laolaltă oameni din toate colțurile țării, oferindu-le un răgaz de la rutina cotidiană și o porție de bucurie pură, simplă și autentică.