Manifest pentru salvarea clădirilor monument, la Summitul European al Patrimoniului

Bucureștiul devine Capitala patrimoniului cultural european, prin găzduirea Summitului European al Patrimoniului Cultural (6-8 octombrie), organizat de rețeaua Europa Nostra, sub patronajul Președintelui României și cu sprijinul Uniunii Europene, al Ministerului Culturii și al Primăriei Generale a Capitalei. În cadrul unui eveniment conex, organizaţiile neguvernamentale şi profesioniştii implicaţi în conservarea patrimoniului cultural cer Statului român să-şi schimbe radical modul de elaborare şi implementare a politicilor publice în domeniu. Cele 70 de organizaţii profesionale în domeniu şi instituţii publice au conturat linii de acțiune imediată, pentru a asigura cu adevărat protejarea şi conservarea patrimoniului cultural din România. Acestea sunt: adoptarea şi implementarea standardelor de calitate de la nivel european pentru toate intervenţiile în domeniul patrimoniului, fie că e vorba de investiţii publice sau private; includerea obligatorie a unor evaluări de impact asupra mediului în cazul demolării unor clădiri istorice; crearea de grupuri de lucru interdisciplinare pentru a revizui şi actualiza reglementările cu privire la riscul seismic al clădirilor istorice; iniţierea de proiecte pilot pentru regenerările urbane de succes a unor situri de patrimoniu, pentru a fi scalate la nivel naţional; înfiinţarea de şcoli profesionale pentru specialiştii în construcţii de patrimoniu, în colaborare cu actori internaţionali recunoscuţi. În anul 2022, pe lista Ministerului Culturii se aflau aproape 1.000 de construcții care aveau nevoie de intervenția imediată a salvatorilor, iar anul trecut, în Parlament, a fost propus un program național pentru salvarea patrimoniului cultural care prevedea ca în fiecare an să fie finanțate 100 de proiecte de restaurare. Organizațiile implicate în protejarea monumentelor au un mesaj ferm pentru autorități. Și Constanța este un oraș cu un patrimoniu arhitectural bogat, însă mai sunt multe de făcut până când va deveni un oraș în care turismul cultural să ia amploare, au conchis reprezentanții Institutului Național al Patrimoniului care au organizat, la finele lunii trecute, la Vila Șuțu, conferința ROHAEREDITAS, considerat cel mai amplu program de valorizare a patrimoniului românesc.

Pompiliu Comșa  

Related posts

Stațiunea Mamaia, un nou premiu de excelență, o victorie strălucitoare la final de 2024

David Popovici, nominalizat la titlul european

COTIDIANUL THE TELEGRAPH A PUBLICAT UN ARTICOL IN CARE A MENTIONAT 17 LUCRURI FASCINANTE DESPRE ROMANIA: