Petre Marinescu DELTA TULCEA sau atunci când miracolele sunt triste, Tulcea, 2024, 194 pag.
Când spuneai CSU la Galați gândurile mergeau imediat spre echipa care juca Fotbal-Spectacol. Și automat spre Stadionul Portul Roșu, cel situat vizavi de Grădina Publică de pe mal de Dunăre. Pentru mulți suporteri a fost echipa lor de suflet. Tănase, cel din poartă, iubea toți copii. Aceștia se strângeau în jurul lui după fiecare meci. Cum au trecut 48 de ani de la debutul studenților în Europa? Pe 15 septembrie ei au debutat în Cupele Europene jucând în 1976 în turul 1 al Cupei Cupelor cu portughezii de la Boavista Porto. Era prima mare sărbătoare a trupei condusă din teren de Petre Marinescu, grecul din Izvoarele de Tulcea. După ce Boavista a condus cu 2-0, partida s-a încheiat cu un merituos 2-2 prin golurile marcate de Marinescu și Cramer-Bigudiu. Eram unul dintre conducătorii echipei studențești, o biată vuvuzea bucuroasă de faptul că Dumnezeu a vrut să fiu contemporan cu ei. De atunci am rămas prieten cu toți studenții fotbaliști, permanent întâlniți la Memorialul Ion Zaharia organizație de sport studențesc unică în țară, dar mai ales cu Marinescu, deși drumurile prin viață ni s-au despărțit. După terminarea facultății, a jucat la Steagul Roșu Brașov, sub timona lui Nicolae Proca, apoi la formația din Târgovișite, alături de adevăratul rege al fotbalului nostru, Nicolae Dobrin, pentru ca finalul carierei să-l găsească în triplă ipostază la echipa lui de suflet, Delta Tulcea, jucător, antrenor și mai ales conducătorul clubului. De altfel despre această perioadă s-a gândit să ne vorbească din acest volum simbolizând o viață de om, așa cum a fost, cu bune și rele.
Sigur, startul acestui inedit și interesant volum, aparține începuturilor fotbalului tulcean, datând din Sulina unde în 1912 se înființează de armatorul și agentul grec de vase Diamandi Kiriachidis prima echipă numită Hygeea-Sănătatea. În prima parte a secolului al XX-lea sportul-rege prinde rădăcini și la Tulcea, chiar și la Babadag. În 1945, fotbalul își reintră în drepturi după vremurile tulburi marcate de război, iar trei ani mai târziu majoritatea formațiilor se sindicalizează, apărând în domeniu un fals profesionalism. Și la Tulcea conducerea fotbalului a fost încredințată fie unor activiști de partid, fie unor persoane din aparatul de stat, celebri fiind și azi amintirea unui Isofache, Cuculis, Anghelidis. Să nu uităm și dragostea constantă pentru fotbal aprimului secretar de atunci, Teodor Coman, fie-i amintirea veșnică. În 1949, OSP Tulcea organizează primul campionat raional cu opt echipe. Așa se face că în anul competițional 1965-1966Stuful Tulcea a câștigat campionatul regiunii Dobrogea, antrenor fiind simpaticul Ică Hodorogea. Stadionul era pe strada Isaccei în dreptul blocurilor I 6-8. Era perioada în care celebri pentru microbiști erau un Zaiț, Paul Ciupercă, golgeterul, Mahera sau portarul Schmidt. Începând cu anul competițional 197O-1971 Tulcea participă în Divizia C cu două echipe. În 1971-72 cu Pompiliu Comșa, crainic al stadionului, pentru care microbiștii scandau minute în șir Deltaicul, se promovează în Divizia B, ca șți în 91-92, perioadă bornă de la care începe serioasa documentare autorul acestui volum, al doilea ca succesiune după Driblinguri pe gazonul amintirilor.Cu Petre Marinescu antrenor, într-o formație din care nu lipsea Gică Iamandi, tulcenii au avut mare succes până în 1994 când au dispărut din circuitul competițional.Banii eraau puțini, iar Petre este schimbat ca antrenor cu Cojocaru. În 2005 Marinescu a revenit în fotbalul tulceaan ca manager și a trăit momente de euforie, extaz, dar și de amărăciune, pe care vi le las să le descoperiți singuri prin lectură. Veți găsi povestite mare parte din jocurile celor de la Dinamo Coral Tulcea, despre antrenorul Constantin Gache, cu rezultate contrarii în bună parte, până în 2005-2006 când rezultatele o iau înainte. Acum la rece putem afirma că fostul președinte al FRF, Mircea Sandu, nu prea i-a avut la inimă pe tulceni, mai mereu jucându-se de-a competiția și subminând efectiv fenomenul fotbalistic autohton.Venise ra când se rmărea nu numai performanșa, ci și creșterea unor tineri din propria pepinieră, Delta Tulcea demonstrând curând că nu este doar o echipă, ci un întreg. Nu peste mult timp, clubul se asociază cu CSȘ Tulcea, schimbându-și chiar culorile echipamentului. După victoria cu Midia Năvodaari cu un categoric 3-9 Delta se transformă în echipă. Era 24 august 2005.La finele aceleiași luni FRF a omologat Complexul Sportiv Delta. Echipa promovează în Divizia B cu președintele Petre Marinescu. Nu mult după, doi foști fotbaliști, Ioniță și Stănăgui, contestă conducerea FC Delta Tulcea. După 34 de ani Delta revine în Divizia B, prin fiecare joc demonstrând că nu se va opri aici. Pentru managerul Petre Marinescu cel mai frumos cadou pe care i l-au făcut fotbaliștii săi înainte de împlinirea vârstei de 56 de ani a fost victoria categorică cu 7-1 în fața Gloriei Buzău. În 2007-2008 a dost un sezon relaxat. A urmat un sezon în care licența a venit prea târziu. Sforile politice au ajuns și în fotbalul tulcean. Sezonul 2009-2010 prinde Delta Tulceacătre asfințit. Se stingea o formeție la care au evoluat jucători de mare perspectivă pentru fotbalul românesc, precum Ștefan Ciobanu, Alexandru |Mățel, Ion Rotaru, portarul Eftimescu și alții. Am trăit chiar clipa când Farul Constanța suna adunarea pentru fotbaliștii de la Delta Tulcea, o formație cu un parcurs sinuos, de tipul una caldă și una rece. Numai cine n-a trăit în lumea fotbalului, nu percepe ce poate fi la ora amintirilor în sufletul unui personaj care a fost în toate ipostazele din domeniu. A făcut multe sacrificii pentru a se menține pe linia de plutire, chiar familiale sau financiare, dar le-a făcut pentru că iubește fotbalul, sportul căruia i s-a dedicat zi și noapte. Așa cum îl povățuia Gicu Dobrin la o țuică de prune după vreo victorie la Târgoviște. Mereu a înmagazinat povești, a căror taină le-a mărturisit-o lui Tudorel Stoica, Narcis Coman, Constantin Teașcă, Gigi Tătaru, Marius Lăcătuș sau Nicolae Proca adevărate statui ale sportului rege de pe melegurile mioritice. Mulțumim pentru tot, Petre! Cu plecăciune, Pompiliu Comșa