La Oradea, a avut loc ceremonia de acordare a prestigiosului Ordin Steaua Italiei, primit de Raluca Vereş, născută Lazarovici, fiica regretatului jurnalist gălăţean Grigore Lazarovici, unul dintre fondatorii cotidianului “Viaţa liberă” şi ai şcolii de Jurnalism gălăţene.
La ceremonia de acordare a acestei înalte distincţii, potrivit presei bihorene, s-au deplasat la Oradea ambasadorul Italiei la București, Excelența Sa Alfredo Durante Mangoni, și soția acestuia, dar şi consulii onorifici de Arad, Timișoara și Satu-Mare, cărora li s-au alăturat corespondentul consular la Oradea, Antonio Sargenti, și președintele Asociației Italienilor în Bihor, investitorul Giuseppe Totti.
Ambasadorul Republicii Italiene a dat citire motivației care a stat la baza acordării Ordinului Steaua Italiei în grad de Cavaler Ralucăi Vereș „pentru eforturile depuse în vederea răspândirii și promovării limbii și culturii italiene în România și pentru contribuția sa la consolidarea relațiilor româno-italiene”. În discursul oficial, în fața întregii comunități, a lăudat atât activitatea de formare academică a Ralucăi Vereș, respectiv Licență distinsă cu Magna cum Laudae la Universitatea din Padova în 2004, cât și un doctorat în Romanistică la Universitatea din Torino, în 2009, precum și cea întreprinsă după întoarcerea în România, cu completarea recentă a unui alt doctorat, în istorie, la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, avându-i pe italienii din Bihor ca protagoniști. Ambasadorul a menționat că „avem nevoie de persoane ca Raluca la nivel instituțional pentru întărirea parteneriatului strategic dintre cele două țări”. A menționat și lăudat activitatea Ralucăi Vereș în cadrul editurii Ratio et Revelatio, a cărei cofondatoare este, alături de soțul său, Otniel Vereș, pentru care conduce diferite colecții de nivel înalt, traducând neobosit din italiană lucrări reprezentative de istorie și literatură.
Pompiliu Comșa