Personalități dobrogene: ELENA FIDATOV

· 

Elena Fidatov Moruzov – Maestră Emerită a Sportului. Cu douăzeci de ani în urmă, a fost distinsă pentru rezultatele obţinute în întreaga sa carieră cu Medalia „Meritul Sportiv Clasa I”, după ce în anul 2019 a primit titlul de „Cetățean de Onoare” al municipiului Tulcea. 14 titluri de campioană națională. A câștigat şase Crosuri Grand Prix consecutive, rămânând unică cu o asemenea performanţă în sportul românesc și mondial. Elena Fidatov Moruzov a fost și o mare sportivă, și o antrenoare cu rezultate notabile. “Sunt singura atletă din România care a participat la 14 ediții ale Campionatelor Mondiale de Cros – ne-a declarat Elena Fidatov Moruzov. Sunt singura care a contribuit la câștigarea celor mai multe medalii de aur, argint ori bronz obținute de echipa României la crosurile mondiale, europene sau balcanice”.  Medalii europene, naționale și mondiale! Elena Fidatov nici nu le mai știe numărul! Până la vârsta de 13 ani nici nu visa că va cuceri atâtea. În familia Nadejdei și a lui Iosif Fidatov, ambii din Periprava, din Delta Dunării, Elena este al şaselea din cei şapte copii (Maria, Ana, Olga, Ion, Vasile, Elena, Liuba). Cariera sportivă s-a prelungit până în anul 2002, timp de 29 de ani, continuând apoi, după retragerea de la vârsta de 42 de ani, ca antrenoare de atletism la Clubul CSM „Danubiu” Tulcea până în anul 2020. În prezent, este expert superior la Departamentul Sport din cadrul Direcţiei Judeţene de Sport și Tineret din Tulcea. A fondat în anul 2005 Asociația Județeană de Atletism din Tulcea, fiind de atunci și președinta acesteia.

(Amănunte – v. „Zorile”, nr. 10/2024, S.M.)

Pompiliu Comșa

Related posts

Stațiunea Mamaia, un nou premiu de excelență, o victorie strălucitoare la final de 2024

David Popovici, nominalizat la titlul european

COTIDIANUL THE TELEGRAPH A PUBLICAT UN ARTICOL IN CARE A MENTIONAT 17 LUCRURI FASCINANTE DESPRE ROMANIA: