Apariția în anul 1949 a primei tabere destinate pionierilor a însemnat debutul stațiunii Costinești. Zece ani mai târziu a fost deschisă tabăra internațională a studenților. Printre cei care au tăiat panglica s-a aflat și Ion Iliescu, pe atunci lider al studenților comuniști. Era vorba de câteva sute de corturi albastre așezate de-a lungul falezei. Primii invitați din străinătate au fost studenții cehi și polonezi. Astfel lua ființă „Capitala vacanțelor estivale ale tineretului”. În anii ‘60 are loc o dezvoltare rapidă a stațiunii. Datorită numărului mare de turiști astfel se deschid cantine, se dă în folosință Complexul Sanatorial, se construiesc vilele de tip bungalow, campingul de 1000 de locuri și căsuțele de vacanță. Tot în anii ’60 eșuează în nordul stațiunii cargoul grecesc Evangelia, a cărei epavă devine, cu timpul, emblema stațiunii. În 1971 este terminat Teatrul de vară, iar în 1976 se construiește hotelul „Forum”. Abia în 1986 apar și vilele „Amiral”. La începutul anilor ’90 stațiunea putea găzdui peste 60.000 de tineri. Tot în jurul anului 1980 apar și celebrele discoteci Vox Maris și Ring, ultima fiind, până după revoluție cea mai mare discotecă în aer liber din Europa de Est. La Costinești, ca pe tot litoralul, cu o săptămână înainte de Ziua Marinei – care pe vremea comuniștilor era sărbătorită în prima duminică a lunii august și nu de Sf. Maria, cum spune tradiția – aveau loc așa-numitele „Serbări ale Mării”, prilej de petreceri nonconformiste pentru studenții aflați în vacanță. Deși inițial stațiunea era destinată exclusiv studenților ea a devenit repede una a tuturor tinerilor care veneau la mare prin fostul Birou de Turism pentru Tineret. În anii ’80 era practic imposibil să găsești cazare în plin sezon dacă nu aveai rezervare încă din iarnă, prin BTT. Asta spre bucuria localnicilor care câștigau bani frumoși închiriindu-și camerele din case și chiar curțile pentru cei care veneau cu cortul. Astfel că mulți tineri se îngrămădeau, care cum puteau, câte șase-șapte inși prin camerele hotelului Forum, în mini-vilele complexului Amiral și, mai ales, în căsuțele din lemn tip bungalow, cu două sau patru paturi, din campingul care pe hârtie putea găzdui o mie de persoane dar, în realitate, numărul acestora fiind de trei-patru ori mai mare. De unde și „vânătoarea” administratorilor care încercau zadarnic să-i depisteze pe blatiști. NUDIȘTII la Costinești… în partea de sud, în locul numit „Golful francezului” și în nord, dincolo de epava Evangeliei se făcea, neautorizat, desigur și nudism. Discotecile Ring, Tineretului și mai luxoasa Vox Maris se umpleau, încă de după-amiază, până la refuz. La fel se umplea și amfiteatrul Teatrului de vară atunci când veneau să concerteze formațiile de rock ale momentului: Holograf, Iris, Compact și altele de folk sau jazz, precum și la spectacolele diverselor trupe de umor precum Divertis. Cu toate că Ring era cea mai populară discotecă, mai toți jinduiau să intre în Vox Maris unde era disk-jockey cunoscutul comentator și redactor de muzică Andrei Partoș. Atât doar că la Vox Maris prețurile erau sensibil mai mari și nu își permitea oricine să intre, mai ales că, pe lângă costul biletului de intrare, exista și o așa-numită „consumație obligatorie”. Întrucât și la Costinești, localurile se închideau la zece seara, doar la Vox Maris programul mergând până la miezul nopții, tinerii își continuau petrecerile pe plajă, cântând la chitară. Iar în perioada Serbărilor Mării, aproape că nu mai se simțea niciun fel de cenzură comunistă. Tot la Costinești avea loc și un festival de film pentru tineret. În 1989 festivalul ajunsese la a 12-a ediție. Timp de zece zile, cât dura evenimentul, se tipărea și o publicație numită Secvența, cu Ion Cristoiu Redactor șef, un fel de supliment al Scânteii Tineretului, unde Cristoiu era Redactor șef-adjunct. În București revista se vindea pe bani, dar la Costinești se distribuia gratuit. O revistă de neînchipuit în acei anii cenușii – un fel de Caţavencii sau Kamikaze din zilelor noastre – în paginile căreia apăreau articole semnate de George Pruteanu, Mircea Dinescu, Nae Caranfil sau Mihai Tatulici. Până la urmă, în urma unei turnătorii, din 1987, revista n-a mai apărut, dar tinerii au continuat să ironizeze sistemul în acea oază în care opresiunea comunistă se simțea mai puțin și care se numea Costinești. Și… Ce ce întâmpla la Costinesti… rămânea la Costinesti.
Pompiliu Comșa
