„Șacalu Cercel” ar fi cunoscut victimele prin intermediul unei publicații online care oferea servicii sexuale

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au detaliat, marți, circumstanțele înfiorătoare ale cazului celor două femei ucise în județul Constanța. Potrivit anchetatorilor, Nicolas Mitrea, cunoscut sub porecla „Șacalul”, bărbatul reținut în acest caz ar fi cunoscut victimele prin intermediul unei publicații online care oferea servicii sexuale, iar scopul său ar fi fost să le prădeze de bunuri de valoare, inclusiv autoturismele.

Filmul evenimentelor

Anchetatorii au stabilit că cele două victime au fost ucise în mod similar. Trupul uneia dintre ele a fost descoperit într-o stare avansată de putrefacție, pe un câmp, după ce fusese mâncat de șacali. Procurorii au precizat că victimele au fost sugrumate, iar după moarte, au fost deposedate de bijuterii și alte bunuri. Suspectul ar fi încercat să creeze impresia că altcineva ar fi comis crimele, pentru a-și ascunde urmele.

„Cele două victime se pare că au fost ucise în același mod de către același individ. Nu știm cu certitudine cauza morții, deoarece starea avansată de putrefacție a victimelor a împiedicat medicii legiști să determine cu exactitate cauza morții,” a declarat Sadîc Zafer, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în cadrul unei conferințe de presă.

Prima victimă a fost ucisă pe 2 iulie 2024

Potrivit anchetatorilor, suspectul a cunoscut victimele prin intermediul unor anunțuri postate pe internet, prin care acestea ofereau servicii sexuale. Prima victimă a fost ucisă pe 2 iulie 2024, în locuința sa închiriată din Mamaia, Constanța, iar cea de-a doua victimă a fost ucisă pe 27 august 2024, în Năvodari, în locuința concubinei suspectului.

După ce le-a ucis, bărbatul le-a furat mașinile. „Pe prima victimă a deposedat-o de un autoturism Audi A4, pe care l-a înstrăinat ulterior prin schimburi cu alte persoane din județul Tulcea. Acele persoane au înmatriculat autoturismul în Bulgaria după mai multe tranzacții succesive. Celei de-a doua victime i-a sustras un BMW Seria 1, pe care l-a condus pe drumurile publice. Pe 3 septembrie, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, suspectul a provocat un accident și a ajuns la spital, iar mașina victimei a fost distrusă,” a mai explicat Sadîc Zafer.

Bărbatul suspectat de aceste crime are un cazier bogat, incluzând condamnări pentru furt de vehicule

Anchetatorii au stabilit că, pe lângă mașini, suspectul a furat și alte bunuri, inclusiv două telefoane mobile și o sumă de 11.000 de lei din mașina ultimei victime. „Banii au fost cheltuiți pentru plata chiriei unei camere de hotel pe care o ocupa, pentru a-și achita datorii personale, dar și pentru a cumpăra substanțe cu efect halucinogen. Suspectul a accesat unul dintre telefoanele victimei pentru a lăsa de înțeles că aceasta ar fi încă în viață și că ar urma să plătească chiria neachitată,” a detaliat purtătorul de cuvânt al Parchetului.

Bărbatul suspectat de aceste crime are un cazier bogat, incluzând condamnări pentru furt de vehicule, conducere fără permis și infracțiuni la viața sexuală. De asemenea, procurorii au descoperit că el încerca să dea vina pe altcineva pentru aceste crime, lăsând urme false și încercând să valorifice bunurile furate într-un mod care să indice o altă persoană.

„Ne gândim și la varianta în care a încercat să arunce întreaga responsabilitate a uciderii către o persoană la care s-ar fi găsit atât telefonul mobil, cât și autoturismul victimei,” a mai precizat Sadîc Zafer.

Trupul celei de-a doua femei a fost abandonat pe un câmp, unde a fost devorat parțial de animale sălbatice, inclusiv șacali. De asemenea, corpul a fost ținut timp de două zile în locuința concubinei suspectului, în prezența copiilor acesteia.

Ancheta continuă

Suspectul este acuzat de comiterea a două infracțiuni de omor calificat, tâlhărie, conducere fără permis și acces ilegal la un sistem informatic. Concubina sa, reținută și ea în acest caz, este acuzată de tăinuire, favorizarea făptuitorului și rele tratamente aplicate minorilor, după ce a găzduit suspectul și a consumat substanțe halucinogene în prezența copiilor săi minori.

Ambele persoane reținute au refuzat să dea declarații în fața anchetatorilor și vor fi prezentate instanței cu propunere de arestare preventivă. Ele beneficiază de prezumția de nevinovăție pe parcursul întregului proces penal, conform Codului de procedură penală.

Dezvăluiri despre dubla crimă de pe litoral. FOTO captură video Antena 3 CNN

Related posts

Stațiunea Mamaia, un nou premiu de excelență, o victorie strălucitoare la final de 2024

David Popovici, nominalizat la titlul european

COTIDIANUL THE TELEGRAPH A PUBLICAT UN ARTICOL IN CARE A MENTIONAT 17 LUCRURI FASCINANTE DESPRE ROMANIA: