Rafila: Protonoterapia se va face, pentru prima oară, în România

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că a fost demarat studiul de piaţă pentru construcţia, la Institutul Oncologic Bucureşti, a primului Centru Naţional de Protonoterapie din Europa de Sud-Est. Protonoterapia presupune utilizarea protonilor pentru a furniza o doză de radiaţii care ucid celulele tumorale. “Protonoterapia se va face, pentru prima oară, în România! Un pas hotărât în direcţia corectă, după cele 7 centre noi de radioterapie deblocate şi finanţate de MS. Astăzi am demarat studiul de piaţă pentru construcţia, la Institutul Oncologic Bucureşti, a primului Centru Naţional de Protonoterapie din Europa de Sud-Est”, a scris ministrul pe Facebook. El a afirmat că va fi cea mai mare investiţie în echipamente medicale destinate pacienţilor oncologici pe care a derulat-o Ministerul Sănătăţii.

Related posts

Două angajate din Timișoara au pierit în acest an din cauza stresului și presiunilor de la locul de muncă

Emoții? Ce sunt ele și cum le putem controla?

Lavanda și Beneficiile Ei