Recentul scandal de hărțuire sexuală la SNSPA (Școala Națională de Studii Politice și Administrative) a zguduit fundațiile unei instituții considerate un bastion al feminismului în România. Este o ironie amară că instituția, promotoare a egalității de gen și a drepturilor femeilor, se confruntă acum cu acuzații grave de hărțuire sexuală sistemică, care au ajuns în atenția Poliției și Parchetului.
SNSPA, înființată pe ruinele fostei școli de partid „Ștefan Gheorghiu”, a evoluat rapid într-o instituție influentă în peisajul politic și administrativ al României. Încă de la începuturi, a fost subiectul unor acuzații de nepotism și favoritism.
Implicații ale scandalului
Hărțuirea sexuală în mediul academic este o problemă gravă și complexă. În cazul SNSPA, numărul de mărturii și plângeri care ar putea ieși la suprafață sugerează o cultură instituțională profund problematică. Impactul asupra imaginii publice a SNSPA este considerabil, afectând credibilitatea și reputația acestei instituții.
Nu mai găsești un politician fără SNSPA în CV. Acum, românii află cu stupefacție că citadela feminismului, doctrina care se bate pentru drepturile și pentru poziția femeilor în societate, e, de fapt, de multă vreme, un loc al înjosirii femeilor.
Rolul Mihaelei Miroiu
Mihaela Miroiu, o figură centrală a feminismului românesc și fostă decană la SNSPA, a fost criticată pentru aparenta sa neștiință cu privire la aceste abuzuri. Postările ei pe rețelele sociale, în care neagă cunoașterea acestor fapte, au fost întâmpinate cu scepticism de foști studenți care susțin că plângeri au fost adresate direct ei. Acest lucru ridică întrebări cu privire la transparența și responsabilitatea leadershipului academic.
Fragmente din „Noii precupeți – Intelectualii publici de după 1989”
Adrian Gavrilescu, în lucrarea sa din 2006, „Noii precupeți – Intelectualii publici de după 1989”, a oferit o perspectivă critică asupra SNSPA, ilustrând influența unor veritabile clanuri familiale în cadrul instituției. În fragmentul citat, Gavrilescu subliniază modul în care Mihaela Miroiu a promovat o agendă feministă, dar și tendințele nepotiste care au caracterizat perioada de conducere a familiei Miroiu.
2006:
”Mormanul de poșete.
După retragerea lui Ovidiu Trăsnea de la conducerea Facultății de Științe Politice, funcția sa a fost preluată de Mihaela Miroiu, al cărei mandat a fost purtătorul a două tendințe: feminizarea echipei profesorale și începutul influenței de familie la SNSPA. În 1995, când s-a trecut la „organizarea pregătirii de nivel universitar”, în departamentul de științe politice se găsea o singură femeie: chiar Mihaela Miroiu, titulara unui curs de Introducere în filosofie.
Decanatul Mihaelei Miroiu în cadrul Școlii a însemnat cooptarea cât mai multor doamne dedicate studierii problemei feministe, direcție de cercetare oferită în programele de masterat și doctorat. Așa a apărut Liliana Popescu, titulara unui doctorat obținut în Marea Britanie. Au urmat Mihaela Vlăsceanu, Doina Ștefănescu (care a predat la început „pedagogie”, iar apoi a ajuns să coordoneze departamentul de pregătire a cadrelor didactice), Alina Mungiu-Pippidi, Daniela Rovența Frumușani (care a părăsit între timp colectivul de la SNSPA), Brîndușa Palade, Ana Mihăilescu, Laura Grünberg, Anca Ghiaus etc. În momentul de față, 22 de femei activează la secția de științe politice: 7 profesori titulari, 14 profesori colaboratori și o doctorandă.
Morbul feminist a atins și componenta masculină a facultății: pot fi menționate cazurile lui Ștefan Stănciugelu, autorul unor delicioase comentarii feministe și recenzii în aceeași cheie, și Andrei Țăranu, galant cronicar al cărților Mihaelei Miroiu
Sfârșitul erei Secăreș a marcat debutul domniei familiei Miroiu. După o experiență ministerială la Educație, Adrian Miroiu, soțul Mihaelei Miroiu, a devenit decanul Facultății de Științe Politice, unde a condus doctorate și a predat patru cursuri. O retragere oportună din funcție a survenit la sfârșitul lui 2005, în urma unei anchete a Curții de Conturi și a Ministerului Educației și Cercetării, când postul de decan a fost câștigat prin alegeri de Cristian Pîrvulescu.
Unicul fiu al familiei Miroiu, Andrei, a ajuns lector universitar la SNSPA, unde predă Relații Internaționale și Studii Strategice. Tot în mediul matern de la SNSPA și-a susținut teza de doctorat, „Sistemul internațional și politica puterilor minore. Cazul României, 1913-1989”. Lucrarea a fost publicată în 2005, sub titlul „Balanță și hegemonie”, la Editura Tritonic, condusă de Mireille Rădoi, și ea cadru didactic la SNSPA și prietenă a familiei Miroiu.
Imediat după publicarea lucrării, Andrei Miroiu a devenit lector universitar. Pentru a fi scutit de contestări, motivate de influența familiei sale în SNSPA, Andrei Miroiu s-a autoexilat cu doctoratul la Departamentul de Relații Internaționale, apoi a abandonat SNSPA pentru Universitatea „Nicolae Titulescu”. Pasiunea pentru politica externă nu l-a împiedicat să facă o mică escală în feminism, favorizată chiar de mama sa.
Familia Vlăsceanu (Lazăr și Mihaela) s-a alăturat cuplului Miroiu în structura didactică a Școlii. Mihaela Vlăsceanu, care s-a consacrat pe vremuri „activității de formare a conștiinței socialiste”, a fost fidelă ariei de studii cultural-educative. În 2004 devine rector al SNSPA, al treilea rector-femeie din România, succes notabil al emancipării feministe din țara noastră. În consonanță, soțul Mihaelei Vlăsceanu, Lazăr, organizează un seminar de cercetare la instituția condusă de consoarta sa. Marius Pieleanu, ginerele familiei Vlăsceanu, predă și el la SNSPA. Cristina Cărtărescu, fosta soție a lui Mircea Cărtărescu, și Laura Grünberg, colaboratoarele Mihaelei Miroiu la SNSPA pe probleme de gen, sunt redactor, respectiv redactor-șef la publicația AnALize, editată de Societatea de Studii Feministe „Ana”, unde Mihaela Miroiu ocupă un loc central.Imaginea SNSPA este chiar cea a unei mari familii alcătuite din câteva cupluri academice: unul ar fi cel format de Vintilă Mihăilescu (șef de catedră și de puțin timp director al Muzeului Țăranului Român) și Ana Mihăilescu (care predă sociologie și antropologie). Irina Stănciugelu, loială crezului științific al fostului ei soț, conferențiar și coleg al Mihaelei Miroiu, publică o carte despre feminism chiar la SNSPA, împreună cu Ana Bulai, sociolog, soția lui Alfred Bulai, conferențiar și prodecan al Facultății de Științe Politice din Școala Națională de Studii Politice și Administrative, dar și președinte al Agenției pentru Strategii Guvernamentale.
Rețelele matriarhatului de la SNSPA sunt tulburate din când în când de bărbați discreți. Paradoxul face ca tocmai Mihaela Miroiu să deplângă deteriorarea spațiului universitar din pricina „favoritismului”, a „spiritului de clan” și a „clicilor”, și să se îndoiască de tentația membrilor „clanurilor academice” de a se căi pentru propriile păcate.”
Consecințe și măsuri necesare
Acest scandal solicită o reevaluare profundă a politicilor și practicilor din cadrul SNSPA. Este imperativă implementarea unor măsuri stricte pentru prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale, inclusiv formarea și educarea personalului și a studenților. De asemenea, este necesară o transparență sporită în gestionarea plângerilor și în desfășurarea anchetelor interne.
Concluzie
Scandalul de la SNSPA nu este doar o problemă internă a unei universități, ci un semnal de alarmă cu privire la starea generală a egalității de gen și a protecției drepturilor femeilor în mediul academic românesc. Este esențial ca instituțiile de învățământ superior să își asume responsabilitatea și să creeze un mediu sigur și echitabil pentru toți studenții și angajații lor.