Sculptură a dobrogeanului Ion Jalea

 “Arcaș odihnindu-se” este o capodoperă a sculpturii contemporane românești, ce emană o forță interioară copleșitoare și un echilibru desăvârșit. Creată de geniul artistic al lui Ion Jalea, unul dintre cei mai mari sculptori ai României interbelice dar și postbelice, această lucrare impresionează prin noblețea sa și expresivitatea monumentală, transmițând o profundă contemplare și serenitate, cumva tipic dobrogeană. Această sculptură emblematică din piatră, realizată în anul 1961 pe baza unei machete din 1926, se află în fața Muzeului „Ion Jalea” din Constanța, pe Bulevardul Elisabeta nr. 1, la intersecția cu strada Arhiepiscopiei. Așezată la doar câțiva pași de simbolul orașului, Cazinoul, și la o plimbare de 10 minute de centrul vechi, statuia este un punct de referință pentru iubitorii de artă și istorie.

Cu toate că și-a pierdut brațul stâng în timpul Primului Război Mondial, la Mărășești, Jalea a reușit să creeze toate operele sale doar cu mâna dreaptă, o performanță rar întâlnită care demonstrează voința sa de fier și talentul incontestabil. Ion Jalea, dobrogean nativ și elev al școlilor locale, a oferit orașului un impresionant tezaur artistic, donând numeroase lucrări care alcătuiesc colecția de bază a muzeului care îi poartă numele. Statuile sale, ce înfățișează personalități marcante ale istoriei românești, înnobilează parcurile și spațiile publice din marile orașe ale țării.

Drept recunoaștere a valorii sale internaționale, în 2009, o replică din bronz a acestei statui a fost donată de statul român Curții de Justiție a Uniunii Europene din Luxemburg, aducând astfel omagiu unei opere nemuritoare. Acest monument istoric, cod CT-III-m-B-02921, este mărturia vie a geniului creativ al lui Ion Jalea și a puterii sale de a transforma piatra într-o poveste eternă despre rezistență, artă și frumusețe.

Proiectul ,,Dobrogea, patrimoniu la pixel,, intervine cu rapiditate pentru a salva nu doar digital patrimoniul imobil, punând un accent deosebit pe protejarea și conservarea monumentelor valoroase aflate în pragul colapsului, în stadii critice de degradare ori datorită poziției facile distrugerii ori furtului. În Dobrogea, am inventariat peste 200 de monumente istorice, fie publice, fie private, ce necesită intervenții, unele urgente, iar numărul acestora continuă să crească alarmant. Inițiativa îmbină tehnologia de scanare 3D cu măiestria restauratorilor digitali, creând replici detaliate ale monumentelor înainte ca degradarea să devină ireversibilă. Început în 2023, proiectul nostru ambițios a reușit, într-un timp foarte scurt, să finalizeze scanarea 3D sau reconstrucția digitală a unor monumente emblematice precum Gara Maritimă, Cazinoul, Farul Genovez și Regele Carol I, precum și farurile din Sulina, Mangalia inclusiv cel de pe Insula Șerpilor (în prezent distrus, dar reconstruit digital). De asemenea, am acoperit TOATE monumentele existente în Mamaia și ne propunem să finalizăm, până la finalul 2024, TOATE monumentele din municipiul Constanța. Pentru 2025, avem în plan să extindem acest demers, scanând 3D toate monumentele din Dobrogea care aparțin Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, urmând să începem și scanarea 3D a monumentelor din stațiunile de pe litoralul Mării Negre.

Printre realizările proiectului ,,Dobrogea, patrimoniu la pixel,, susținut de partenerii: VoceaDobrogei, GIR – Grupul de Inițiativă Regională, AiFLY, TS Heritage, Școala de Scafandri(cu primele scanari submarine) și mulți alții, urmărim dezvoltarea unui model eficient de cooperare între beneficiari, autorități, ONG-uri și comunități, bazat pe un parteneriat public-privat funcțional, precum și lansarea unei rețele dobrogene de atenționare pentru patrimoniu, gestionată atent care prin intervenții rapide și tehnologie de ultimă generație, să ofere o șansă de supraviețuire a monumentelor la nivel dobrogean.

Pompiliu Comșa

Related posts

Stațiunea Mamaia, un nou premiu de excelență, o victorie strălucitoare la final de 2024

David Popovici, nominalizat la titlul european

COTIDIANUL THE TELEGRAPH A PUBLICAT UN ARTICOL IN CARE A MENTIONAT 17 LUCRURI FASCINANTE DESPRE ROMANIA: