Liderii mondiali reuniți la Summit-ul Viitorului de la New York au adoptat Pactul pentru Viitor și anexele acestuia: Acordul Global Digital (Global Digital Compact) și Declarația privind Generațiile Viitoare (Declaration on Future Generations). Documentele nu sunt, formal, obligatorii. Țările semnatare vor pune în operă „Acțiunile” agreate care cum poate – cu o voință mai mare sau mai mică, mai târâș, mai grăpiș, mai împinse de la spate – deci, fiecare după cât o țin băierile politice și financiare să reziste. Acum, că s-a zidit, presa – cu puține excepții – dă din coadă colectiv, ușurată. Gata. ONU a adoptat „pactul menit să salveze cooperarea globală” și să creeze un „viitor mai luminos pentru umanitate”; victorie după un „consens câștigat cu greu”; ONU „provoacă liderii să transforme promisiunile în acțiune” etc. ONU însăși se mândrește că Pactul pentru Viitor este un document„inovator, care va transforma guvernanța globală” și„va aduce multilateralismul înapoi de pe marginea prăpastiei”. Reamintesc aici că, hăt, demult, în februarie 2022, Rusia și China au adoptat propria lor Declarație comună despre „relațiile internaționale în noua eră și dezvoltarea sustenabilă globală”. Pe scurt, lăsând la o parte luptele intestine din sânul establishment-ului american, Summit-ul pentru Viitor a rămas bine țintuit în prezent, ba chiar și în trecut, în ce privește profundele disensiuni geopolitice, lucru pe care îl conchidea și Washington Post imediat după summit.
Pompiliu Comșa