Toate produsele electronice trebuie să poată fi reparate

Începând din anul 2026, toate produsele comercializate în Uniunea Europeană vor trebui să aibă un pașaport digital, care să dovedească îndeplinirea unor cerințe minime de proiectare ecologică. Una dintre aceste cerințe stipulează că este obligatoriu ca fiecare produs nou să fie proiectat astfel încât să poată fi reparat, reutilizat sau reciclat cu ușurință. Astfel, durata de viață și de folosire a produselor se va prelungi, în medie, cu cinci ani, conform unei firme implicate în managementul deșeurilor de echipamente electrice și electronice. Produsele aflate în prezent pe piață prezintă dezavantajul că nu au fost create pentru a fi sustenabile pe parcursul întregului ciclu de viață. Prin urmare, trebuie înlocuite frecvent, ceea ce duce la un consum semnificativ de energie și resurse. De exemplu, durata medie de viață a frigiderelor este de 10-12 ani, fiind afectată de defectarea unor componente precum compresorul, condensatorul sau placa de control. Mașinile de spălat au o durată medie de viață între 7 și 10 ani, iar cel mai frecvent se strică pompa de evacuare a apei sau cureaua de transmisie. 0Televizoarele, a căror durată medie de viață este de 7 ani, sunt înlocuite cel mai des din cauza panoului de afișare sau a unor componente electronice interne. Dacă vorbim despre aspiratoare, durata de viață a acestora, de 5-6 ani, este influențată în special de componente precum motorul, ventilatorul sau panoul de control, în vreme ce la uscătoarele de păr, care “trăiesc” în medie 3-5 ani, cel mai frecvent se strică senzorul de temperatură, filtrele de aer sau ventilatorul.

Pompiliu  Comșa

Related posts

Stațiunea Mamaia, un nou premiu de excelență, o victorie strălucitoare la final de 2024

David Popovici, nominalizat la titlul european

COTIDIANUL THE TELEGRAPH A PUBLICAT UN ARTICOL IN CARE A MENTIONAT 17 LUCRURI FASCINANTE DESPRE ROMANIA: