Un membru al partidului ecologist candidat PSD la Primăria Tulcea

DRAGOȘ SIMION este din iulie 2020 președintele organizației municipale a Partidului Ecologist tulcean. Cu o pasiune mare pentru administrație publică, dar și pentru afaceri, a avut șansa să ocupe diverse poziții, care l-au ajutat să se dezvolte profesional și să învețe în fiecare zi. 

În ultimii ani, a avut onoarea de a servi Tulcea ca viceprimar, fiind totodată și consilier local. A fost o călătorie incredibilă, cu foarte multe provocări, în care a coordonat activități variate pentru comunitatea nord-dobrogeană. 

Înainte de asta, a fost director al Cancelariei Prefectului, unde a gestionat diverse aspecte administrative și a reprezentat instituția în diferite contexte. Aventura lui în lumea profesională nu se oprește aici. 

În trecut, a condus trei companii financiare foarte cunoscute dar și propria afacere, unde a învățat multe despre administrarea resurselor, despre negocieri dar și despre un aspect extrem de important pe care s-a bazat permanent : resursa umană. 

Toate aceste experiențe l-au modelat și pregătit pentru provocările viitoare. Iată-l ajuns aici… Tulceanul născut în 1980 afirmă că este nerăbdător să facă echipă cu întreaga comunitate și împreună să-și continue drumul spre un viitor demn și sigur. 

În 2003 a absolvit Academia de Studii Economice București, Facultatea de Economie și Gestiune a producției agricole și alimentare, iar un an mai târziu Universitatea Ecologică din București, Facultatea de Drept. 

Doi ani a fost director Cancelarie și șef al Corpului de Control al Prefectului, asta după ce între 2014 – 2018 este director general la LEYLA TOURING S.R.L. Tulcea.

Între 2010-2014 director la EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. București, Agenţia Tulcea. 

Anterior între 2009 – 2010 este director la GROUPAMA ASIGURĂRI S.A. București – Agenția Tulcea

Ocupă aceeași funcție între 2006 – 2007 la BT ASIGURĂRI TRANSILVANIA S.A. –Agenția Tulcea

Între 2005 – 2006 este director adjunct la ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ ASIROM S.A. Sucursala Tulcea. 

Acum el este alegerea Partidului Social Democrat pentru funcția de primar al Municipiului Tulcea. 

La conferința de lansare a candidaturii acestuia a fost prezentată și vicepreședinta organizației municipale PSD, Luca Andaluzia, ca viitor viceprimar sau city-manager.

Related posts

Stațiunea Mamaia, un nou premiu de excelență, o victorie strălucitoare la final de 2024

David Popovici, nominalizat la titlul european

COTIDIANUL THE TELEGRAPH A PUBLICAT UN ARTICOL IN CARE A MENTIONAT 17 LUCRURI FASCINANTE DESPRE ROMANIA: