Pe 5 septembrie, în cadrul unei acțiuni de cooperare judiciară internațională în materie penală, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu agenți speciali din cadrul Homeland Security Investigations, Biroul București, Biroul Los Angeles, Biroul San Diego, agenți speciali ai Serviciului Secret al Statelor Unite ale Americii, Biroul București, Biroul San Diego, polițiști ai Los Angeles County Sheriff’s Department și cu procurorii D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Galați și un procuror federal din cadrul Southern District of California – Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii au acționat în vederea destructurării a două grupări infracționale organizate, specializate în săvârșirea de infracțiuni informatice și spălarea banilor ,Din materialul probator administrat a rezultat că, în cursul anului 2021, pe teritoriul statului California, s-a constituit o structură infracțională organizată, formată din cetățeni români și bulgari, care ar fi acționat până în luna septembrie 2024. Membrii acesteia au utilizat echipamente destinate copierii și clonării datelor inscripționate pe cardurile bancare. În urma probatoriului administrat, oamenii legii au stabilit că în perioada 2021-2024, prin utilizarea unor metode specifice de skimming, ar fi copiat și compromis date ale cardurilor bancare aparținând unor rezidenți americani (utilizate în momentele efectuării de plăți prin sisteme POS și/sau cel al efectuării tranzacțiilor la dispozitivele de tip ATM) și, ulterior, ar fi efectuat retrageri de numerar, în cuantum de peste 1.000.000 de USD. În urma perchezițiilor efectuate pe teritoriul României, au fost descoperiți și ridicați, în numerar, 202.090 de euro și 192.400 de USD. Asupra banilor, cât și a două imobile, situate în municipiul Iași și orașul Podu Iloaiei, s-a dispus, la data de 6 mai 2024, instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului de către procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galați. De asemenea, în cursul perchezițiilor efectuate pe teritoriul statului California, au fost descoperiți și ridicați, în numerar, 550.000 USD și bijuterii în valoare de 38.000 USD.
Un milion de euro furaţi de români de pe cardurile unor americani din California
151