Universitatea de vară de la Izvoru Mureșului, dedicată românilor de pretutindeni

În perioada 15-20 august 2024, Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului va organiza cea de-a XXI-a ediție, aducând în prim-plan un amplu program de activități culturale și dezbateri, toate dedicate păstrării și promovării identității românești. Evenimentul, organizat de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș alături de Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni (Bucureşti); Centrul European de Studii Covasna-Harghita (Sf. Gheorghe)/ Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române (București), Centrul de Cercetări și Studii Regionale (Târgu Mureș), cu binecuvântarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei va fi un punct de întâlnire pentru românii din comunitățile istorice, diaspora, dar și pentru autoritățile și experții din România implicați în acest domeniu. Una dintre noutățile acestei ediții este organizarea Târgului de Meșteșugari și Bunătăți, un eveniment menit să pună în valoare bogăția culturală și meșteșugărească a regiunii. Susținut de Administrația Fondului Cultural Național, târgul va aduce laolaltă artizani și meșteșugari din județele Mureș, Covasna și Harghita, precum și din regiunile istorice învecinate. Participanții vor avea ocazia să descopere meșteșuguri tradiționale, precum țeserea costumelor populare, prelucrarea metalelor, împletirea în papură, pictura pe sticlă și multe altele.

Pe lângă târg, Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului va găzdui dezbateri de mare importanță pentru comunitățile românești din țară și din afara granițelor. Vor participa reprezentanți ai autorităților locale din județele Covasna, Harghita și Mureș, deputați, senatori, primari și reprezentanți ai ministerelor relevante.

Aceste dezbateri vor aborda subiecte de actualitate precum protecția și promovarea drepturilor românilor din comunitățile istorice, păstrarea limbii și culturii române, dar și strategii pentru consolidarea identității naționale.  Universitatea de Vară va fi îmbogățită și de un program artistic extins pe durata a mai multor zile, în care vor evolua artiști și ansambluri din întreaga țară și din provinciile istorice.

Printre aceștia se numără soliști de renume precum Răzvan Pop, Liviu Dascăl din județul Mureș, Zvonko Trailovici din Valea Timocului, Olivia Volosciuc din Maramureșul Istoric și Petrică Țăran din Județul Harghita, dar și ansambluri folclorice precum Dor al Aromânilor din Dobrogea, Ceata Opincuța din Covasna și Voievozii Munților din Vâlcele și mulți alții. Aceste spectacole vor celebra bogăția și frumusețea culturii românești, oferind participanților o experiență autentică și emoționantă.

Related posts

Stațiunea Mamaia, un nou premiu de excelență, o victorie strălucitoare la final de 2024

David Popovici, nominalizat la titlul european

COTIDIANUL THE TELEGRAPH A PUBLICAT UN ARTICOL IN CARE A MENTIONAT 17 LUCRURI FASCINANTE DESPRE ROMANIA: