Comunicat de presă: Peste 1400 de participanți la Crosul Mării Negre Ediția aVI-a!

Pe data de 26 octombrie, ONG Mare Nostrum a desfășurat cea de-a șasea ediție a Crosului Mării
Negre. Evenimentul a unit anul acesta peste 1400 de participanți, toți având un scop comun, acela de a
contribui la bunăstarea ecosistemului marin. Alături de noi au participat copii, tineri, adulți și mai
multe unități de învățământ din județul Constanța și din țară. Evenimentul a fost susținut financiar de
către OMV Petrom prin intermediul proiectului Black Sea Super Heroes2.0 și de proiectul Blue Deal
finanțat de Uniunea Europeană, prin programul Erasmus+.
Crosul Mării Negre a devenit o tradiție prin care marcăm Ziua Internațională a Mării Negre,
fiind un eveniment dedicat conștientizării importanței protejării mediului marin. Anul acesta,
activitatea combină sportul cu strângerea deșeurilor de pe plajă, într-o acțiune cunoscută sub numele
de plogging. Astfel am reușit să eliminăm 106 kilograme de deșeuri colectate de participanți.
Partenerii evenimentului au pus la dispoziția participanților o serie de activități interactive,
inclusiv tombole cu premii. La final, fiecare alergător a fost recompensat cu o diplomă de participare și
o medalie simbolică, în semn de apreciere pentru contribuția sa la un eveniment important pentru
Marea Neagră.
Proiectul Black Sea Super Heroes2.0 finanțat de OMV Petrom urmărește îmbunătățirea
educației de tip ocean literacy a elevilor din învățământul primar și secundar, cu o perspectivă
multidimensională și o coordonare și cooperare internațională, prin furnizarea de cunoștințe necesare,
abilități pentru a deveni agenți ai schimbării. În același timp urmărește și îmbunătățirea stării de
conservare a mediului marin și creșterea gradului de informare și conștientizare a comunităților locale.
De asemenea, Blue Deal, finanțat de Uniunea Europeană, prin programul Erasmus+ se
concentrează pe consolidarea schimbului de bune practici între organizațiile implicate în domeniul
protecției oceanelor și a mediului. Proiectul va crește gradul de conștientizare cu privire la importanța
protejării oceanelor şi mărilor, facilitând crearea unei generații de tineri mai responsabili, care să poată
beneficia de un mediu mai sănătos.

Related posts

Vergil Chițac vinde vapoarelor amplasate în urmă cu aproape 20 de ani în diverse puncte ale Constanței

Căluții de mare

Dunărea la superlativ