RAJA Constanța: „Fanfara Muzica Apelor vă invită la sărbătorirea Constanței!”

„Fanfara Muzica Apelor vă invită să sărbătorim împreună, într-un mod autentic, zilele orașului Constanța”, transmite un comunicat din partea RAJA SA.
 
Instrumentiștii constănțeni vor dărui locuitorilor vechii cetăți Tomis, emoție și voie bună într-o interpretare remarcabilă, aproape de sufletele lor. Așadar, toți cei care vor să adune în tolba amintirilor cât mai multe refrene de vals, folclor stilizat, jazz și alte melodii din repertoriul național și internațional sunt invitați, timp de o oră, să se prindă în hora prieteniei pe portative și, de ce nu, să iasă la joc.  
 
Locul de întâlnire este Faleza Cazinoului din Constanța, clădirea emblematică a orașului „încărcat” de istorie.
 
Luni, 20 mai 2024 și marți, 21 mai 2024, începând cu ora 19.00, reprezentanții RAJA SA vă învită să ascultați acordurile muzicale, de această sărbătoare.
 
Prin autenticitate și profesionalism, concertele susținute de Fanfara Muzica Apelor au devenit un simbol cultural al urbei, constănțenii așteptând cu nerăbdare an de an programul muzical al artiștilor.

Related posts

Șeful CSM Constanța, Andrei Talpeș, propus pentru revocare: Comisia de evaluare solicită controale financiare

Ungaria vizează preluarea porturilor Sulina, Tulcea și Constanța printr-o mutare controversată

După 15 ani de procese, afaceristul Teodor Iulian Feodor, denunțător al polițistului Dan Frumușelu, găsit nevinovat