Sala Polivalentă din Constanța nu va fi gata nici în această vară

Lucrările la Sala Polivalentă din Constanța erau realizate, în luna decembrie a anului trecut, în proporție de 62%. Acestea au fost sistate pe timpul sezonului rece astfel că, la începutul lunii aprilie a.c., au ajuns la un stadiu de 66%. Totodată, termenul de finalizare a fost decalat încă o dată. Prima oară, sala trebuia să fie gata în decembrie 2023, apoi în martie 2024, apoi în august 2024, iar actualul termen este sfârșitul anului, potrivit Companiei Naționale de Investiții.

Sala de sport propusă va avea. 9.820 mp, fiind desfășurată pe trei niveluri, cu un total de 18.500 mp, având o capacitate de 5.000 de locuri. Din punct de vedere funcțional, clădirea va cuprinde: zona terenului de joc cu caracter multifuncțional (dimensionată și dotată corespunzător pentru terenul de handbal, baschet și volei, cu zonă de protecție specifică fiecărui sport, conform instrucțiunilor fiecărei federații sportive în parte), zona gradenelor, care va asigura locurile pentru publicul spectator (circa 4.000 de locuri în gradene fixe, 1.300 de locuri în gradene telescopice, circa 800 de locuri în varianta folosirii spațiului de joc pentru amplasarea scaunelor suplimentare – activități non-sportive), locuri pentru spectatori VIP și reprezentanți ai presei, precum și locuri destinate persoanelor cu dizabilități.

În plus, baza sportivă este prevăzută cu o sală de antrenamente, dimensionată, de asemenea, conform regulamentelor federațiilor de specialitate. Proiectul include și spații pentru publicul spectator, sportivi, spații administrative, spații destinate securității și organizatorilor de evenimente, spații de depozitare și spații tehnice, precum și spații funcționale și operaționale, în vederea asigurării unei funcționări eficiente, conformă cu standardele și normativele în vigoare.

Nu în ultimul rând, așa cum ne spune Mihaela Giuglea, baza sportivă va beneficia de spații pentru dotări secundare de tip comercial (cafenele, magazine cu caracter sportiv) și de spații special amenajate pentru transmisiuni sportive, presă și VIP.

Related posts

Șeful CSM Constanța, Andrei Talpeș, propus pentru revocare: Comisia de evaluare solicită controale financiare

Ungaria vizează preluarea porturilor Sulina, Tulcea și Constanța printr-o mutare controversată

După 15 ani de procese, afaceristul Teodor Iulian Feodor, denunțător al polițistului Dan Frumușelu, găsit nevinovat