Termocentrale Constanța înregistrează o avarie la instalația de producere a energiei termice din CET PALAS.

Pentru executarea lucrărilor de remediere, Termocentrale Constanța este nevoită să sisteze furnizarea agentului termic sub formă de apă fierbinte către principalul său client, Termoficare Constanța, și implicit către consumatorii racordați la sistemul de termoficare al municipiului Constanța.

Menționăm că aceste lucrări pot fi efectuate numai cu oprirea totală a instalațiilor de producere.

Oprirea se va realiza în data de 14.05.2024, începând cu ora 22:00, iar lucrările se vor desfășura în cursul zilei de miercuri, 15 mai. Procedurile privind încărcarea și repornirea instalațiilor de transport agent termic din municipiul Constanța vor începe miercuri noaptea, astfel încât joi dimineață constănțenii să aibă din nou apă caldă la robinete.

Operatorul Termoficare Constanța a fost informat asupra programului de oprire.

Înțelegem disconfortul creat și vă asigurăm că echipele noastre depun toate eforturile în vederea repunerii în funcțiune a instalațiilor de producere a energiei termice în timpul estimat.

Informații suplimentare pot fi obținute, în regim non stop, de la Dispeceratul Termocentrale Constanța, la numărul de telefon: 0241 585 300.

Related posts

Șeful CSM Constanța, Andrei Talpeș, propus pentru revocare: Comisia de evaluare solicită controale financiare

Ungaria vizează preluarea porturilor Sulina, Tulcea și Constanța printr-o mutare controversată

După 15 ani de procese, afaceristul Teodor Iulian Feodor, denunțător al polițistului Dan Frumușelu, găsit nevinovat