145
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au amânat din nou pronunțarea în dosarul care vizează concesionarea Portului Turistic Tomis. În cauză, Tomis Marina Management SRL a solicitat prelungirea contractului de concesiune încheiat cu Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța până la data de 31 decembrie 2040, pentru amortizarea investițiilor făcute în port. Tribunalul amânase pronunțarea verdictului, însă judecătorii au ajuns la concluzia că au nevoie de mai mult timp pentru deliberări. Noul termen de pronunțare este peste două săptămâni, pe 9 iulie 2024. Decizia pe care o va lua Tribunalul va putea fi ulterior atacată la Curtea de Apel.