Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că Dorinel Umbrărescu va reuși să finalizeze în 2024 cinci tronsoane de autostradă sau drum expres, respectiv Autostrada Moldovei Buzău – Focșani, loturile 1, 2, 3 şi 4, şi Drumul Expres Craiova – Pitești, lotul 4.
Cu toate acestea, Ionuț Ciurea, directorul executiv al Asociației Pro Infrastructură, consideră că antreprenorul nu are cum să onoreze decât două dintre promisiuni: loturile 2 și 4 din Autostrada Moldovei (A7).
Celelalte două loturi din Buzău – Focșani şi tronsonul din Craiova – Pitești vor fi gata cel mai probabil în primăvară, potrivit specialistului. Nici Drumul Expres Brăila – Galați nu va fi gata anul acesta, consideră Ionuţ Ciurea.
“În martie, politicienii și Umbrărescu au promis Galați – Brăila, care are doar 11 kilometri. Acesta avea termen decembrie 2024. Nu va fi gata. Acolo este un pod hobanat, care e departe de a fi gata. Sperăm să fie gata la finalul primăverii viitoare, în 2025”, a declarat oficialul Asociației Pro Infrastructură.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu (PSD), promitea in ianuarie 2023 că până la sfârșitul anului 2023 gălățenii și brăilenii vor putea circula pe drumul expres Galați – Brăila (DEx6).
Speram ca Drumul Expres Brăila – Galați va fi gata in 2025.