Prima pagină » Actualitati » #Dobrogea » În perioada 8-12 aprilie, va avea loc în județele Brăila și Galați un exercițiu de mobilizare, inclusiv un antrenament planificat în Poligonul de Tragere Smârdan

În perioada 8-12 aprilie, va avea loc în județele Brăila și Galați un exercițiu de mobilizare, inclusiv un antrenament planificat în Poligonul de Tragere Smârdan

de Redactia Stiri de Dobrogea


În perioada 8-12 aprilie, va avea loc în județele Brăila și Galați un exercițiu de mobilizare menit să verifice stadiul pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare. Rezerviștii sunt chemați la unitățile militare pentru a participa la activități specifice de pregătire.

Exercițiul, denumit “MOBEX BR-GL-24”, este condus de Ministerul Apărării Naționale, în colaborare cu alte instituții precum Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor. Acesta se va desfășura simultan în județele Brăila și Galați.

Exercițiile de acest gen sunt planificate și organizate periodic în toate județele țării conform Planului de verificare a stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare prin exerciții și antrenamente de mobilizare, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

În timpul exercițiului, o parte din militarii rezerviști din județul Galați vor fi chemați la unități militare pentru a participa la activități specifice de pregătire, inclusiv un antrenament planificat în Poligonul de Tragere Smârdan din județul Galați, care va avea loc pe 10 aprilie.