Prezent la evenimentul „Mega Infotripul sezonului 2024 pe Riviera Românească“, care și-a propus să pună în valoare noutățile apărute pe litoral, George Măndilă, președintele OMD Mamaia – Constanța, a vorbit, printre altele, și despre proiectul ce vizează reabilitarea și modernizarea Bulevardului Mamaia, care trece prin stațiune, ce este anunțat că va demara cât mai curând. Acesta a spus că Organizația de Management al Destinației Mamaia – Constanța vine cu propunerea ca reabilitarea să aibă loc pe tronsoane, pentru a nu perturba sezon estival, mai ales că turiștii vor începe să vină în zona de nord a litoralului românesc. „Ne interesează ce se va întâmpla cu Bulevardul Mamaia, de la Pescărie până la limita cu Unitatea Administrativ-Teritorială Năvodari. S-a ales cam cum s-ar dori această finanțare, de la bugetul local, că este mai permisivă. OMD Mamaia – Constanța consideră faptul că modernizarea ar trebui făcută pe tronsoane, și să înceapă pe 15 octombrie și să fie gata la mijloc de aprilie. Totodată, OMD trebuie să propună tipul de mobilier urban și modul de iluminare. Este cartea de vizită a stațiunii. Și mai este un aspect Ce trebuie discutat, legat de apa pluvială. Stațiunea a fost gândită cu mult spațiu verde, de aceea atunci înființarea unui sistem pentru apa pluvială nu era o prioritate, dar cum acum nu mai avem așa mult spațiu verde, ci multe construcții, când plouă, stațiunea se inundă pe porțiuni“, a declarat George Măndilă, președintele OMD Mamaia – Constanța. Precizăm faptul că Primăria Municipiului Constanța a eliberat autorizația de construire pentru reabilitarea și modernizarea bulevardului care străbate stațiunea Mamaia. Proiectul prevede îmbunătățirea mobilității urbane din zona Pescărie până la intrare în orașul Năvodari. Astfel, Autorizația de construire nr. 403 a fost eliberată pentru „Îmbunătățirea mobilității în Municipiul Constanța – Zona Pescărie și limita administrativă a UAT Municipiul Constanța cu UAT Orașul Năvodari“. Documentul este valabil doi ani. În cadrul proiectului se vor reconfigura mai multe sensuri giratorii și se va desființa cel dintre Bulevardul Mamaia și accesul către Hotelul Condor. Municipalitatea dorește să intervină asupra infrastructurii arterelor rutiere, astfel încât să se asigure o utilizare cât mai eficientă a spațiului drumului, în vederea încurajării utilizării modurilor de transport mai prietenoase cu mediul și adaptării la nevoile persoanelor cu dizabilități și mobilitate redusă. Valoarea investiției este estimată la aproximativ 40 de milioane de euro, TVA inclus, iar perioada propusă pentru implementare este de 18 de luni.