Ca urmare a criticilor dure din Raportul PE de Monitorizare a Libertății Academice – 2023, publicat la sfârșitul lunii februarie, deputatul constănțean Dumitru Viorel Focșa i s-a adresat ministrului Educației.
„O întrebare pusă pe 20 martie, cât se poate de PERTINENTĂ, dar am primit un răspuns care surprinde “România Educată” a domnului președinte Iohannis și rămâi INTERZIS.
Către: Doamna Ligia DECA, Ministrul Educației De la: Domnul Dumitru-Viorel FOCŞA, circumscripţia electorală 14 Constanța Subiectul întrebării: Critici dure privind verificarea plagiatului și mandatele rectorilor în raportul Parlamentului European la adresa regulilor din Legea Deca-Iohannis
Doamnă ministru, România Educată” dă, din nou, rateuri, conform Raportului PE de Monitorizare a Libertății Academice – 2023, realizat pentru legislativul comunitar de o echipă de specialiști de la Universitatea din Oslo și Universitatea Twente, a fost publicat la sfârșitul lunii februarie – indicii referitori la libertatea de cercetare și predare, cel referitor la autonomie instituțională și cel referitor la expresia academică și culturală au scăzut raportat la precedenta monitorizare. În plus, noul document precizează explicit faptul că ”sistemul pare să fie expus unei interacțiuni de nepotism între actori politici și academici, putând dăuna integrității academice prin introducerea unor aspecte politice în chestiunile academice, de exemplu prin raportare la consecințele plagiatului sau alegerea conducerii universităților”, precum și că ”sistemul românesc se luptă cu influența și abuzul de putere politică abordarea unor probleme academice”. Prin urmare, doamnă ministru, vă rog să îmi precizați opinia dumneavoastră asupra acestui raport, ce măsuri veți lua în viitorul apropiat pentru corectarea aspectelor semnalate precum și dacă aveți în vedere să remiteți Parlamentului European un punct de vedere oficial din partea Ministerului Educației din România referitor la Raportului PE de Monitorizare a Libertății Academice.
Solicit răspuns in scris. Vă mulțumesc, Dumitru-Viorel FOCŞA, circumscripţia electorală 14 Constanța”