În timp ce românii afectați de inundațiile devastatoare de săptămâna trecută se luptă cu lipsa de adăpost și condiții decente de trai, apare o întrebare incomodă: unde este solidaritatea care a fost atât de vizibilă pentru refugiații ucraineni în ultimii aproape trei ani?
În primele luni de la izbucnirea războiului din Ucraina, aceștia au beneficiat de cazare decontată în hoteluri de 4-5 stele, iar până în prezent, statul român continuă să le plătească chiria și să le acopere cheltuielile.
Copiii refugiaților ucraineni primesc alocații lunare, acces gratuit și prioritar la servicii medicale și la educație.
Însă, în cazul sinistraților români, statul pare să fie mult mai puțin prezent. Localnici afectați de inundații primesc ajutor limitat și trăiesc în condiții precare, fără ca autoritățile să le acorde aceeași atenție ca refugiaților. De-a lungul anilor, românii a contribuit financiar, fie prin taxe, fie prin acceptarea sacrificiilor impuse în numele unor crize sau masuri de austeritate care nu par să îi privească direct.
Unde este solidaritatea? Acest sentiment de abandon devine și mai acut atunci când se ia în considerare lipsa de reacție a ONG-urilor și organizațiilor care s-au mobilizat rapid pentru refugiații ucraineni.
Unde sunt acum acele organizații care așteptau la graniță cu tone de ajutoare? Unde sunt voluntarii care plângeau de emoție la vederea coloanelor de refugiați? Termenul de “solidaritate” a fost golit de sens, folosit doar pentru a justifica sacrificiile impuse populației autohtone.
Să-ți pierzi mama ținând-o în brațe până în ultima clipă, în mijlocul apelor, încercând să-i salvezi viața – e doar una din intamplarile de la Galați. Este una dintre tragediile săpate în sufletele oamenilor de natura nemiloasă, iar dezastrul de aici este imposibil de explicat în cuvinte.
Ți se rupe sufletul să vezi oameni rămași fără casă, fără tot ce au adunat o viață întreagă, să auzi povești despre vieți schimbate într-o clipă și să simți durerea unei comunități care se ridică din ape cu inima grea.
Românii suferă din cauza unor dezastrelor naturale, în timp ce li se cere să accepte cote de migranți sau să facă față altor crize internaționale.
Solidaritatea adevărată pare să fie selectivă, aplicată doar acolo unde există presiuni externe sau beneficii politice.
Această dublă măsură ridică semne de întrebare cu privire la responsabilitățile statului român față de propriii cetățeni și ne face să reflectăm asupra valorii reale a „solidarității” în societatea noastră de azi.