Mulți dintre cititorii noștri de pe plaiurile mioritice nu au auzit în viața lor de un anume timișorean VASILE POPOVICI care se vrea contrarevoluționar de profesie și un fel de lider al agitatei societăți civile de pe malul Begăi. De aceea, am decis să vă facem cunoștiință cu acest personaj prin bile albe și negre. Cum cine zice ăla e. Vorba este din copilărie, dar rezumă o bibliotecă de psihanaliză. Deci să începem, sentința aparținându-vă: este sau nu un rătăcit, care nu știe ce-i rușinea sau ridicolul? Dar un profitor?.
* Ruptura dintre “clasa” politica si lumea intelectuala e totala. Procesul a început la vara lui 2012. Sunt voci care afirmă că de la mineriada din 13-15 iunie 90, românii n-au mai trăit un atentat atât de grav la democrația românească. Teodor Baconschi la rândul său spune că procesul a început din 1945. În decembrie 2016 au venit băieții și chiar și-au întrecut predecesorii. Diferența a fost că Ponta s-a calmat la sfaturile lui Philip Gordon, Dragnea nu. Cred că pe o scară a toxicității/periculozității cel mai mult s-a apropiat de Iliescu, Dragnea și acoliții. Marea lovitură a venit totuși într-un moment (2012) când noi, după mulți ani de consolidare, credeam că locuim o țară unde lucrurile sunt sigure și ireversibile (UE, NATO…). Șocul întoarcerii posibile atunci a fost cel mai puternic. Pentru unii dintre noi. Și, da, începutul lui 2017 a fost teribil. De la Petrov se trage.
* Spălarea pe creier, implică fără dubiu trunchierea realității. Asta se întâmplă cu personajele nimfomane și îndepărtate de cadrul real al oricărei situații de fapt. Sunt și destui care dau în gropi. Iar când termini cu adevărat o facultate pe bune, asta, in acte, nu mai înseamnă nimic. Vasile se jură cu mâna pe organ că insultele omenilor vrednici de dispreț, gen Vadim Tudor, nu l-au atins și nu-l ating. A avut parte de ele din plin și le-am considerat mereu complimente indirecte. Azi fostul edil Nicolae Robu îi tratează, pe Marcel Tolcea, pe Daniel Vighi și pe el, drept „nulități”, „lichele” și „ahtiați după bani”. Mai mult, se laudă pe pagina sa de FB că nu a CERUT și nu a LUAT un leu de la nimeni în afara salariului pentru care am muncit. Dar recunoaște “Capo di Tutti Capi” că nu a prezentat niciodată un singur proiect spre finanțare publică, nu are de gând să prezint și nu ar fi vizat niciodată poziții obținute fără concurs sau fără argumentele profesionale. Unde a rămas discernământul? În epoca de fericită amintire. Unii chiar se miră de existența sa și cum nu își pierd electronii potențialul și îi propagă gogomăniile… Ei au totuși scuza că nu au rațiune. Înapoi la peșteră!
* Fraților, trebuie să fim foarte atenți și să cântărim cu multă pertinență ce se întâmplă în jurul nostru. Lucrurile s-au virtualizat, iar valorile au ajuns relative. Oamenii au început sa incurci marfa cu ambalajul; sinele propriu cu alteritatea. Impostorii, delatorii, hoții și profitorii proiectează asupra altora mecanismele psihologice propri de parcă totul ar fi reciproc și posibil. Oameni buni, lumea asta e sărită de pe fix. Don Basil, cu un ochi doar râde, căci cu celălalt e de plâns… F… mama ei de viață pe plaiuri mioritice! Uni spun că e de bine că ia atitudine iar delirurile de tip Robu nu trebuiesc ignorate, altfel proștii se simt încurajați… Și cum îi place să jignească confirmă că aceia care-l atacă sunt doar mirosul unor gunoaie în putrefacție- un vânt mai puternic le șterge și amintirea că ar fi fost vreodată… oricum ei sunt după cum bate vântul… Robu în lumea lui onirică, e tot primar! În contact cu cruda realitate, uită de ținuta academică și trece la exprimarea de maidan. De parcă ar fi singurul. Ca să citez din clasici: On parle toujours mal quand on n’a rien à dire (Voltaire).
*Basil ar vrea să fie ajutat să dea cu toți adversarii de pământ, să le sară ochii și să le crape meningele infectat. Dar fiecare judecă după sine. E plină lumea politică de indivizi inculți, aroganți, tupeiști, obraznic și bolnavi de narcisism cronic. Pe lângă cei pe care îi jignește este doar o butaforie scorojită, fără prezent și fără viitor, un fel de veritabil rebut politic. Chiar dacă a trecut o vreme interimar prin diplomație, fără succes final pentru a refuzat să se prezinte la concursurile prin care putea căpăta funcție fixă. Nous, on te connaît. Ce que tu écris ne nous étonne pas : on a les mêmes en France! Mulți timișoreni, evident nu din gașca sa, cred că ar fi o grea sarcină să-l aducem la bun-simț și rușine. Umblă gol pe străzi și nu-l mai poți opri. Ne-a plăcut și un comentariu sugestiv de pe pagina sa: Păi, da, orice copil, când scapă țâța din gură, zbiară de mama focului. E mulți amărâți pe lume …
* Nu-l cunosc personal pe Domnul Vasile Popovici, deși avem câțiva prieteni comuni. Inițial îmi câștigase încrederea și respectul atunci când a luat poziție față de acel protest nocturn din fața casei lui Dominic Fritz. Mărturisesc că-i urmăream din curiozitate postările, cu unele fiind total de acord, însă cu altele … Cum îl percep ranchiunos mă aștept să mă dea și pe mine în judecată pentru defăimare. Îl intuiesc că de foarte multe ori nu e conștient de sine însuși. Reacția intelectualilor adevărați, ciudat, întârzie. Căci înainte de a chema dânsul pe alții la tribunal, el ar trebui fi prezent la bară. Față de unii colegi a avut numai cuvinte defăimătoare, cum este familia Simona și victor Neumann. E ceva infantil și obscen în văicărelile lui de om adânc frustrat. Poate unii dintre noi îl privim cu milă și dezgust, dar sunt destui care încă îl aplaudă, să știți. Cum sunt și alții care se întreabă de ce acestui personaj frustrat încă i se atribuie responsabilitatea de a îi educa pe alții. Apa trece, pietrele rămân! Există teoria că ce spun eu despre alții sunt eu – în oglindă. Bazil e considerat însă un om foarte respectat în lumea civică și între colegii de breaslă plus de activiștii civici sau de ultrasii cei mai rebeli. Ni se pare de mirare, dar și Robu, și Șoșoacă și alții ca ei au fanii lor. Nu e nimic de făcut aici.
* Atât laudele, cât mai ales criticile în ce-l privește sunt preluate de presă, spre nemulțumirea sa. I s-a adus aminte că inclusiv pe Robu l-a pupat în fund la un moment dat și apoi a schimbat macazul. Oare de ce? Schimbarea turnătorului de la Muzeul de Artă este opera sa în mare parte. Noul director e Filip Petcu. Pe vremea Ku Klux Klan-ului, ar fi fost membru zelos. N-are nici un pic de reținere și se războiește cu dușmani imaginar. Trăiește în fantasmagorii pure. Sau folosește sintagme care i-au aparținut regretatului Luca Pițu, a se vedea ura de sine , fără să spună ale cui sunt. Cum ideea că Hodoș a fost niscaiva disident e nouă, uluitoare și contravine istoriei. N-a fost văzut pe străzi la revoluție, în schimb a fost văzut la ușile cabinetelor ministeriale, după revoluție, în căutarea unui loc călduț. Și din acele locuri disidentul „Hodoș” a fost trimis la plimbare cât se poate de repede. Basil de patru ani tot spune că e ceva putred în Danemarca? Tot trage semnalul de alarmă că povestea numită Capitală europeană a culturii cu Madam Simona Neumann, Chris Torch și Ulrich Fuchs la butoane, patronată de Nicolae Robu, e o hoție întreagă. Între timp s-au evaporat cinci milioane de euro din buzunarul timișorenilor. Cinci milioane de euro. În momentul când ai închis robinetul cu bani, povestea Asociației s-a terminat instant. Adio Neumann și compania. Nimeni nu obligă Primăria Timișoara să finanțeze așa o mizerie. Nimeni. E momentul unei decizii. În Timișoara și la 31 de ani de la revoluție, vechi colaboratori încă se cramponează de funcții în instituții de cultură (ca peste tot), și o fac cu ghearele și dinții. Narcișiștii nu gândesc așa.
Don Basil este și el un personaj care urmărește ceva, ca tot mioriticul. Este între cei care au lansat Proclamația de la Timișoara. Acum vrea să redevină ambasador. Și nu oriunde. E gelos că madam Neumann a mers cu interes cultural la St Moritz iarna – bineînțeles că nu la ski, doamne ferește – pe banii din bugetul CC 2021 cu un alai sănătos de prieteni. Doar trăim în România ”educată”: Chiar dacă un Director de muzeu național, a fost evaluat de un fost șofer la SRI.