Pamflet: Putem crede în minuni

Ia să vedem ce-i pe la alții întâi. Guvernul lui Viktor Orban înăsprește restricțiile, reintroducând masca obligatorie în spații închise. Primăria Budapestei impune certificatul Covid la evenimente cu peste 500 de participanți și în centrele spa municipale. Urmează bau-baul cu “Schimbarea climatică”. Una dintre cele mai comune conspirații anunță un viitor lockdown climatic, în care țările vor fi blocate pentru perioade lungi de timp pentru a îndeplini obiectivele privind schimbările climatice. Asș o fi? Asta în timp ce de la un capăt la celălalt capăt al Europei se anunță înăsprirea restricțiilor “anticovid” în ciuda ratei mari de “vaccinare” și asta pe un fond de iritare populară crescândă.

Dar eu sunt român vechi și nu cred în ce zic alții. Trebuie să ne strângem, rândurile și în ciuda serviciilor secrete e necesar să emitem o poziție clară împotriva digitalizării și respingerea totală a legii rabojului 666. Se folosesc de mult timp arme din cele microunde cum au fost atacați și spionii americani peste tot în ultimul an, Vietnam, Austria, etc sindromul Havana. Se poate targeta pe o persoană.

Crucea să o avem la piept dacă suntem creștini. Și o stare bună, să fim cu încredere și să spunem că nu permitem nimănui să ne facă rău. Pe neașteptate a apărut și Blestemul lui Ceaușescu: Spectrul Foamei rânjește peste Occident. Guvernul Germaniei amenință cu o carantinare generalizată, la o zi după ce Parlamentul anunța că nu va mai prelungi starea de alertă. Ministrul Sănătății îi vrea închiși în casă și pe cei vaccinați.

Șeful Clinicii de neurologie de la Institutul Național de Neurologie și Boli Cardiovasculare București, prof.dr. academician Constantin Popa, susține că certificatul verde nu poate fi impus în România, deoarece nu permite Constituția. Potrivit acestuia, nici vaccinarea nu poate fi obligatorie. În ce privește contraindicațiile pentru vaccinare, acestea nu pot fi stabilite decât individual, în funcție de afecțiunea pacienților. Eu cred că nouă ne trebuie niște filosofi adevărați la conducerea instituțiilor, nu specialiști. Singura scăpare este înființarea de comunități, pare-se, care să devină independente de sistem.

Curtea supremă din USA s-a pronunțat împotriva vaccinului. Sindicatul Polițiștilor din România, a făcut plângere penală la PICCJ și la Avocatul Poporului împotriva Prefecturii București, care a dat ordine ilegale să nu mai fie lăsate în magazine persoanele fără certificat verde. Prea târziu, dar măcar se mimează normalul. Spectacolul oricum nu face doi bani. De aia nu merg la teatru, că nu mai are farmecul de altădată, nu că nu sunt ștampilat “vaccinat”. Și nici la mol nu mai merg, că sunt ale străinilor. Și nici la spital că mai bine mor acasă sau pe stradă îmi e totuna, și nu aș mai merge nici la fisc sincer. Dar cică avem sindicate care ne apară drepturile în fața stăpânilor. Vax albina Normalul ține din păcate doar de statistică. Nu se confundă cu binele. Albului i se zice negru și invers, asta este azi normal. Trist ! Nevaccinații sperau măcar la serviciu să meargă!

A nu putea să-ți câștigi pâinea fără Certificat verde este, în mod evident, ÎNCEPUTUL DICTATURII. Ce este normal, oameni buni, că eu nu mai știu. Poate normal a devenit, sau a fost dintotdeauna, să fii scuipat, umilit în orice fel, nedreptățit, bătut. BINE înseamnă ceva, iar normal este altceva. Așadar putem crede în MINUNI, asta da !

Cu plecăciune și multă sănătate, al dvs.

Related posts

Stațiunea Mamaia, un nou premiu de excelență, o victorie strălucitoare la final de 2024

David Popovici, nominalizat la titlul european

COTIDIANUL THE TELEGRAPH A PUBLICAT UN ARTICOL IN CARE A MENTIONAT 17 LUCRURI FASCINANTE DESPRE ROMANIA: