Am cămașa pătată de somn. Când mijesc ochii sunt un fâs puturos în nări, atât de obișnuite déjà cu mirosul inutilități și nedreptății. Este clipa când poporul se comportă ca o gloată.
Și asta la puțin timp după ce lui Trump i-a trecut glonțul prin ureche. Ca o poezie fără franjuri și dantele rostim sugrumaați cuvinte întrerupte. Dar a scrie fără inspirație, cândva un păcat, o lipsă de bun simț, azi a devenit obișnuință.
Este ora când cei mai valoroși poeți au plecat prin satele cerului,dar pe toți însă îi vom ajunge repede din urmă. De aceea pentru că încă nu am trei mâini stângi, continui să scriu pentru voi. Totul se fabrică în laboratoarele securității
Am partea mea de golgotă de jurnalism. Cu orice preț. Minunea patologică începe de obicei în adolescență și se transformă în timp care rareori este universal. Am prietene care și-au construit cariera politică prin utilizarea democratică a vaginului, inclusiv Elena Udrea, frumusețea futabilă. Altele par proaspete ca o lalea de primăvară. Dar nu sunt unul dintre cei care-și manelizează profesia. Vorba aia: Puie Mutin. La tot ce scriu altul râde ca boul, dar e vina lui că atât înțelege. Inclusiv patroana stabilimentului de spălat creiere pe anumite motive.
Chiar și SNSPA e plin de rahat sexologic. De aceea nu ne mai miră că majoritatea fac jurnalism din când în când. Elita e din ce în ce mai de rahat în toată lumea democratică. De aceea Trump la 78 de ani vrea un nou mandat. Este polarizată societatea, oamenii-s extrem de proști. Ca peste tot și în Occident interesul eșalonului doi primează, nu maimuțele scoase la înaintare. Putin e periculos că joacă în altă ligă. Cetățenii înghit broaște din ce în ce mai râioase doar pentru că alternative ar fi și mai rea, de aici prinzând curaj și scursurile din România.
Neagu Djuvara a anticipat cu ceva ani în urmă situația declinului dâmbovițean.
Cea mai periculoasă e ignoranța oamenilor. De aici ideea limitării vârstei prezidențiale sau măcar ceva testări psihologice.
Tăntălăii de la Muppets erau o variantă mai bună. Fosta mintoasă care prezenta doar buletine meteo, Elena Lasconi, vrea și ea la Cotroceni. Cine pupă America unde nu bate soarele nu e mai presus decât Diana Șoșoacă care pupă Rusia în același fel de posterior. Totul începe un un plan pe hârtie.
În România totul se poate schimba peste noapte. Cum suntem proști cu spume, George Simion este Țopescu politicii românești. I-o suge public unui turnător. Unii ne vând turnătoria securistă ca fiind rahat cu miros de lavandă. Apoi se concentează doar pe luptele care conteazză. Au puterea la și între picioare ca Udrea proiectul ratat al lui Băsescu. Ceilalți tac ca o momâie virgin în bordel. Toată lumea vorbește despre corupție, dar nu despre cea a securiștilor. Lucru foarte curios. De aceea râd prohaburile care au condus Cotroceniul. Cum nu sunt un jurnalist corigent vă anunț că integrarea progresismului în piepturile conservatoare ale societății românești se va amâna. Campaniile prezidențiale din toată lumea asta mare sunt construite nu pe probleme politice, ci pe șmenuri făcute de cei cu găuri în caracter.
Fără plecăciune