Trăim într-o țară experiment medical și economic. Toți, ca niște nepoți ai lui Neica Nimeni. Degeaba vorbesc unii altfel, că câr, că mâr. Mă abțin să pornesc urletul disperării. Am în jur doar păpuși triste, incompetente, conduse de un șarpe care a prins gustul pietrelor calde de la Cotroceni. Ce face individul acum se numește distrugerea ideii de reformă democratică în România. Admir vecinii de cârciumă care-și recuperează cu grație mucii din plămâni și îi lovesc brutal de asfalt. Nu sunt singurii cocalari ai burgheziei proletare.
E pe picior de plecare, deși nu se dă izgonit de la ciolan. Coaliția ba continuă, ba se rupe. Deși un proverb chinez afirmă că ața ruptă nu se mai poate înnoda. Gestionăm prost libertatea. Nu știu dacă cei în cauză sunt tâmpiți din naștere sau doar conjunctural. Un fel de blat al lui Biden cu talibanii. Îmi pare rău de un singur lucru: nu voi mai fii pe aici în momentul în care selecția naturală își va face treaba. Avem de toate în genă, ne lipsește doar empatia față de semen în fața durerii lui. Momentan se toarnă un film cu proști. Nostalgie, fum, anatomie. Bănuiți și rezultatul iconic. Maimuțele neevoluate au venit pe lumea asta doar să bage în burtă, să râgâie și să se înmulțească. De aceea râd babuinii, supermani de tastatură. Unii au lansat aberația că mulți copii ai afganilor sunt luați de americani pentru organe. Un fel de găina lui Cristoiu cu trei picioare. Poate și Biden își schimbă sângele punându-și leucocite afgane. Mulți cred că vorbim de copii americanilor făcuți cu femeila afgane. La fel ar fi fost și la Deveselu cu fătucile livrate de Dincă, pe care vreau să-l văd cu limba pe umăr. O veritabilă galerie de scursuri umane. Trăind într-o țară chinuită de întrebări. Natura tot încearcă să ne spună ceva și noi nu pricepem nimic. E vraiște în teritoriu, dar mai ales în politică carpato-danubiană. Bin Ladea nu cred c-a existat, fiind mai degrabă un pretext de intervenție și de război. Afganii nu mănâncă decât carne de capră, nu o schimbă sub nici o formă pe burgeri. Mă iau amețelile de la atâtea minciuni gogonate. Ca să-mi revin, îmi dau singur peste scăfârlie. Dreptatea umblă cu capul spart. USR Plus sunt foarte convingători pe FB, dar zero în administrație. Pentru ei o mică victorie este echivalentul unei uriașe izbânde. Nici după deranjul stomacal produs Coaliției de guvernare nu se vor opri, e doar pauza dintre reprize, Privesc la inconștiența lor bovină, eu fiind în metafizică și ocultism. Nu uit că rușii când erau beți erau incontrolabili. Frica era cimentul Imperiului lui Stalin, ciment cam ros de război. Franchețea uneori pornește ca o narațiune. Acum, prin Partidul și Securea, noi suntem estul vestului și vom rămâne așa încă o generație de acum încolo.
Cu matra fufei și apucături de camorist nu faci nimic. Ca orice român care s-a pierdut pe drum. Scârba poate fi un motiv. Pentru probleme de sănătate procesul Nurnberg 2 e pe țeavă. Până ne vom dumiri, e cert: ne-au ciuruit. De aceea domină indivizii cu partide subvenționate care fac bani la greu prin politică. Într-un teritoriu full de lume, ne strofocăm și ne băbim pentru drepturi ca orișicare alt melțean. Le lipsesc la toți basic upbringing, adicătelea buna cuviință care se învață în cei 7 ani de acasă. Dacă dragoste nu e, nimic nu e. Nu pun în cătare dragostea de popor. Aș cere prea mult. Dar o dragoste de dreptate vreau. De aceea, în lipsa ei, la noi s-a inventat zicerea “Hoțul de păgubaș”. Vă spune asta răspicat un om cât o istorie. Ce făcuși, Bobiță?