Știri pe țeavă: cele 15 miliarde de dolari schimburi cu Turcia

Să vă dau exemplu Vietnamului. În timpul războaielor acestuia România a primit 4000 bursieri. Pe o piață din ce în ce mai restrictivă exportăm acolo îndeosebi cereale și fertilizanți, volumul raporturilor bilaterale ajungând în 2016 la un vârf de 300 milioane de dolari. O nimica toată. De unde o fi scos Marcel Ciolacu cele 15 miliarde de dolari schimburi cu Turcia numai el știe. Zburdalnicele cifre au mers mereu mai în jos, partenerii noștri impunând taxe vamale de 6 % la produsele menționate, față de numai  3,6 % pentru membrii Uniunii Atlantice. Același Vietnam trimite în UE, așadar inclusiv pentru noi, bunuri și servicii în valoare de 42 de miliarde de dolari, plus cei 13.000 de tineri și cercetători la studii și specializări, ei deschizând porțile pentru pregătirea unor militari ai Europei Occidentale. * Între țările UE ne aflăm pe ultimul loc ca având o democrație deficitară. Austria, căreia i-am dat petrolul ca să nu ne vrea în Schengen, se scaldă în full democracy. La starea de hâhâială, potrivit altora, suntem primii, dar ce te faci cu Venezuela, unde funcționază chiar și un Minister al Fericirii. * de la Radio Erevan am auzit că la Costinești se vor repeata alegerile de primar până va ieși cine trebuie. Despre identitatea lui întrebați serviciile secrete. (P.C.) 

Related posts

Știri pe țeavă: Ilie Bolojan. Noul Președinte PNL. Proaspăt senator. pe surse Spion maghiar

Știri pe țeavă: nu există performanță mai arătoasă pentru un serviciu secret decât aceea de a intra în inima unui guvern străin

Știri pe țeavă: Călin fiind omul lui Coldea, globalistul vopsit în suveranist, deci asistăm la alegeri în Securistan