„Limba română – avertiza recent profesoara Mariana Badea – , singura valoare spirituală imuabilă a acestui popor, nu interesează pe nimeni’’. Iată o idee care ar putea să fie taxată ca o exagerare, dar pe care, deloc întâmplător cred, o susținea, cu un an în urmă, și Nicolae Manolescu, într-un editorial apărut în „România literară’’: „Publicului larg nu i se oferă nicio șansă de a învăța să vorbească și să scrie corect. Studiul gramaticii lipsește de multe decenii din liceu, cu excepția profilurilor filologice și pedagogice. Acestea fiind zise, se vorbește și se scrie îngrozitor. Din manuale lipsesc operele care se disting prin frumusețea limbii lor. Românii își pocesc limba ca niciodată în trecut, cu o, aș spune, inconștientă voluptate’’.
Se impune, așadar, analiză atentă și aplicată a fenomenului, precum și prescrierea unei terapii de șoc. Exact ceea ce face Mariana Badea în cartea sa „Bumerangul cuvintelor’’, apărută la Editura pentru Artă și Literatură și care are un sugestiv subtitlu: „Studiu de manele lingvistice’’.
„Sunt bolnavă de limba română – recunoaște autoarea – și cred cu tărie în forța CUVÂNTULUI rostit sau scris!’’. Idee pe care o dezvoltă oferind premisele demonstrației incluse în fapte care dă substanță cărții: „O exprimare clară îți protejează personalitatea, cu singura condiție ca și gândirea să fie limpede. În ultima vreme, cuvintele s-au împuținat, s-au crispat, au născut stereotipii, s-au deformat și s-au schimonosit, de aceea și puterea lor este ignorată de o mare parte dintre românii contemporani’’.
Am folosit, deloc întâmplător, sintagma „demonstrație inclusă în fapte’’ pentru că asta și face Mariana Badea în cartea sa: ne demonstrează când și cum deformăm sensul cuvintelor și încălcăm normele elementare ale gramaticii limbii române. Așa încât, cu sau fără voia noastră, facem ca asemenea anomalii să devină clișee de uz curent și cu care începem să ne obișnuim. Demonstrații după care, în tradiția nobilei familii a profesorilor de limbă și literatură română, Mariana Badea ne arată și cum să corectăm greșelile, adăugând analizelor un bogat material documentar.
Astfel, dacă ne referim la exprimări care apar cu mare frecvență în limbajul nostru cotidian, să luăm ca exemplu, „omleta de cuvinte’’ pe care ne-o servesc niște,,chefi agramați, care adună bogății de pe laicurile altor agramați, pe rețelele de socializare’’. Aici fiind și cazul verbului „a trebui’’ care, la indicativ prezent, are o singură formulare: „trebuie’’ și nu „trebuiește/trebuiesc’’, așa cum frecvent apare în scris și în discuții. Așadar, trebuie să renunțăm la aceste formulări greșite și nu… trebuiește să renunțăm la ele! Am dat acest exemplu tocmai dată fiind frecvența cu care în comunicarea instituțională imperativele categorice sunt transmise, de la instituție la cetățean, respectiv de la cetățean la instituție, în asemenea formulări incorecte.
Un alt caz înscris în „concursul de agramați’’ pe care îl pune sub lupă Mariana Badea este pleonasmul „drept pentru care’’ și el foarte des întâlnit în limbajul curent. „Formulările „drept pentru care – demonstrează Mariana Badea – sunt pleonastice, deoarece se spune de două ori pentru, termenul drept având și sensul pentru. De aceea, spunem și scriem „Drept dovadă l-a părăsit’’ și nu „Ca drept dovadă că l-a părăsit’’ și nici „A copiat, drept pentru care a fost eliminat din examen’’, ci „A copiat, DREPT CARE a fost eliminat din examen’’.
Sunt, acestea, numai câteva exemple, foarte des întâlnite, din noianul de agramatisme și de aberații (ne) gramaticale pe care le aduce în discuție Mariana Badea și despre care merită să discutăm cu toată atenția cuvenită. Mă opresc, totuși, aici, lăsând cititorul să descopere savoarea asprelor analize de caz, ca și posibilitatea de a reflecta asupra soluțiilor corecte care le însoțesc. În schimb, v-aș propune să zăbovim asupra uneia dintre cauzele care le generează și le întrețin. Mă refer la ,,xenisme’’, adică la cuvintele din limbi străine împrumutate în vocabularul nostru și folosite fără a fi și adaptate la acest sistem. Nimic nou sub soare, veți spune. Barbu Lăutarul se plângea că lumea celor care l-au uitat ,,e pe nemție’’, pentru ca, nu peste mult timp, Coana Chirița să zică „furculision’’, franțuzismele fiind la mare preț. În zilele noastre, principalul exemplu îl reprezintă „anglicismele’’ – care au intrat în vocabularul nostru curent – în romgleză – fără a avea, fiecare, un corespondent în limba română. Printre cele mai frecvente fiind, reține doamna profesor, fake news, fairplay, breaking news.
Care este, atunci, soluția? – veți întreba. Soluția pe care o dă Mariana Badea și cu care sunt perfect de acord este să nu scoatem aceste expresii din limbajul nostru uzual; în schimb, este nevoie ca ele să fie pronunțate corect, cunoscând și respectând sensul lor. Ceea ce, să o recunoaștem, nu se și întâmplă întotdeauna, mai ales pe rețelele de socializare, care duduie de agramatisme postate pe românește, pe englezește sau… pe romgleză!
S-ar putea crede că această incitantă carte se adresează mediului academic și universitar. Eroare! Publicul ei țintă suntem noi, fiecare dintre vorbitorii de limbă română, care, cu sau fără voie, cădem în capcana unor asemenea „calamități lingvistice”. La care recurg atât snobii, elitiștii, cât și maneliștii, transformându-le în veritabile limbaje specializate. Și cred că nu greșesc dacă afirm că „Bumerangul cuvintelor’’ ni se adresează și nouă, ziariștilor din presa scrisă, audiovizuală, ca și din media alternativă. Prilej cu care ne amintim îndemnul marelui nostru contemporan, Ion Luca Caragiale: „Cinste și gramatică, acestea sunt cele dintâi condiții ale unei prese bune’’.
Îndemn pe care l-a preluat, în prefața cărții, Odilia Roșianu. Domnia sa încheindu-și textul cu această inspirată zicere: „Bumerangul cuvintelor se va întoarce la noi – dar tot de noi depinde dacă ne va distruge sau nu!’’. Răspunsul vine de la sine: totul depinde de cât și cum am reținut și vom promova mesajul acestei cărți care este și rămâne una cu adevărat de învățătură.
Șerban Cionoff
